ACTUALITATE 13 ianuarie 2013

„Fabrica de talente” a lui Dan Tohănean

de Covasna Media | 1811 vizualizări

Întorsureanul organizează anual o tabără de muzică ce reunește tineri talentați din toată țara. „Fabrica de talente” a lui Dan TohăneanDe ani de zile în Întorsura Buzăului lumea îl cunoaște pe Dan Tohănean drept sufletul vieții culturale, profesor implicat și organizator de numeroase manifestări artistice. Activitățile realizate prin intermediul Palatului Copiilor sunt și ele recunoscute, în frunte cu festivalul „Împreună pentru viitor” – primul festival special dedicat trupelor de tineret din România. Mai puțini sunt însă cei care știu că de mai bine de patru ani, profesorul Tohănean organizează în luna ianuarie o tabără de muzică ce reunește tineri talentați din mai multe colțuri ale țării, o veritabilă „fabrică de talente”. Îmbină utilul cu plăcutul „Împreună cu profesorul Alin Nesa, organizăm această tabără în care alături de colegi profesori de la alte Palate ale copiilor din țară, încercăm să îmbinăm oarecum utilul cu plăcutul. Copiii participă la un program asemănător unui master-class, în care repetă împreună, învață lucruri noi, își dezvoltă cunoștințele, dar se și distrează, practică sporturi de iarnă, leagă prietenii”, spune Dan Tohănean despre „fabrica sa de talente”. La ediția din acest an, desfășurată săptămâna trecută, au participat aproape 30 de elevi din țară, muzicieni de rock, pop, jazz sau folk, dar și tineri soliști de muzică clasică, participanții încercând să se adapteze la diverse stiluri și să învețe lucruri noi. Printre participanții din acest an s-a aflat și Maria Mirabela Cismaru, una dintre vocile feminine care a câștigat notorietate datorită ediției din acest an a show-ului de televiziune „Vocea României”. „Ne-a arătat ce înseamnă munca în echipă” Mirabela are doar cuvinte de laudă despre „fabrica de talente” de la Întorsura Buzăului, la care a participat pentru a treia oară: „Ceea ce reușesc organizatorii aici mi se pare cu adevărat special. Sprijinit și de colegii săi, domnul Tohănean a investit multă muncă, timp, dar cel mai important este că a investit dragoste. Iar acest lucru chiar se simte. Cred că mi-aș putea permite să vorbesc în numele tuturor atunci când spun că ne-a ajutat, pe fiecare în parte. Ne-a arătat ce înseamnă munca în echipă, ne-a învățat cum poți, începând de la ceva foarte mic, să reușești să faci ceva foarte mare, de amploare. În al doilea rând, pe mine una m-a ajutat să leg prietenii adevărate, pe care le am de ani de zile și pe care știu că le voi păstra mult timp de acum încolo. Nu pot să aduc decât laude taberei, fiindcă sincer, nu există nimic de criticat. Mă simt norocoasă că am ajuns să îi cunosc pe fiecare dintre participanți în parte, deoarece sunt niște oameni extraordinari”, ne-a declarat cu mult entuziasm Mirabela. Au devenit o mare familie Și ceilalți participanți au fost la fel de darnici cu laudele. „Din punctul meu de vedere, această tabără a însemnat o oportunitate deosebită, întrucât am avut ocazia de a lega relații de prietenie cu tineri pasionați de muzică, asemenea mie. Pe de altă parte, am învățat foarte multe în această perioadă privind posibilitatea de a aparține unei trupe. M-am simțit excelent: m-am distrat, am cântat diferite stiluri muzicale, la diferite instrumente, am improvizat împreună cu membrii trupei Youvenis, am împărtășit opinii și cu ceilalți participanți pe diferite teme. Mi-ar plăcea ca în viitor să mai particip la astfel de tabere care încurajează tinerii să-și dezvolte aptitudinile muzicale și sociale”, spune Florin Micu. Damian Rusu, un alt participant, a completat: „Pentru mine a fost o experiență benefică deoarece am repetat, ne-am cunoscut și mai bine între noi, am cunoscut și alți instrumentiști tineri precum noi, iar în același timp ne-am și distrat. În anii viitori mi-ar plăcea să petrecem timp și cu artiști și instrumentiști consacrați de la noi din țară, oameni de la care am avea de învățat.” Probabil cea mai bună imagine despre ceea ce se întâmplă anual la Întorsura Buzăului este dată de declarația lui Andrei Luca, un alt participant la tabără, care spune: „Am devenit o mare familie, iar toate lucrurile pe care le-am făcut împreună mi s-au părut minunate. E o experiență pe care nu pot decât să-mi doresc să o repet.”

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.