ACTUALITATE 7 noiembrie 2018

După patru luni, DN11B s-a redeschis circulației

de Covasna Media | 1035 vizualizări

Drumul din Cătrușa a fost rupt în urma inundațiilor din iunie-iulie

Drumul național 11B, care face legătura între Târgu Secuiesc (CV) și Cozmeni (HR), a fost redat circulației rutiere luni, 5 noiembrie a.c., anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Timp de patru luni s-au făcut reparații la drumul care la finele lunii iunie a fost distrus de inundații.

Lucrările pe acest tronson vor continua, însă nu vor mai afecta traficul, preciza, săptămâna trecută Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

„În data de 31 octombrie 2018 au început lucrările de asfaltare pe sectorul afectat de inundații de pe DN11B în județul Covasna, între localitățile Valea Seacă (CV) și Casinu Nou (HR).

Lucrările au vizat refacerea de la zero a întregului sistem rutier pe două tronsoane de drum, însumând aproximativ 200 de metri, realizarea unor ziduri de sprijin din gabioane, regularizarea cursului pârâului și reconstrucția unui podeț. Reparațiile pe acest tronson vor continua însă nu vor mai afecta traficul. Constructorul are termen pentru finalizarea completă a lucrărilor până în ianuarie 2019. Valoarea totală a contractului este de 2.8 milioane de lei fără TVA”, arată informarea de presă transmisă de CNAIR.

DN11B, care face legătura între Târgu Secuiesc (CV) și Cozmeni (HR) a fost închis în noaptea de 29/30 iunie după ce pârâul Casin a inundat partea carosabilă în mai multe zone și a distrus drumul în două puncte în zona localității Cătrușa. Lucrările de reabilitare au început în 11 iulie 2018, după ce DRDP Brașov a reușit să obțină în regim de urgență autorizația de construire și a desemnat o firmă de specialitate pentru executarea reparațiilor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.