Drumul dintre Covasna şi Comandău, restricţionat pe timpul iernii pentru maşinile de mare tonaj
Singurul drum care face legătura între staţiunea Covasna şi localitatea Comandău va fi restricţionat pe timpul iernii pentru maşinile de mare tonaj, măsura fiind luată pentru facilitarea accesului turiştilor în zonă şi pentru sporirea siguranţei traficului rutier.
Potrivit unei hotărâri adoptate joi de Consiliul Judeţean Covasna, maşinile agabaritice, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, vor avea interdicţie de a intra pe DC 14 la sfârşit de săptămână, precum şi în sărbătorile legale. Interdicţia se va aplica în perioada 15 noiembrie 2014 – 30 aprilie 2015, iar nerespectarea acesteia va fi sancţionată cu amendă.
Conducerea CJ Covasna a explicat că în ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de creştere a numărului de turişti în zonă, în special după deschiderea pârtiei de schi de la Comandău, iar accesul acestora ar putea fi îngreunat de autovehiculele de mare tonaj care exploatează şi transportă lemnul din zonă.
Drumul are o lungime totală de 20 de kilometri şi este singura legătură terestră între localitatea Comandău şi restul judeţului. Traseul este dificil, deoarece este parţial pietruit, prezintă declivităţi mari, serpentine şi curbe periculoase.