Două sensuri giratorii noi la Sfântu Gheorghe
Valoarea investiției este de peste 5 milioane de lei
În scopul asigurării unui trafic rutier în condiții de siguranță și confort, în zona sălii polivalente Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe vor fi construite două sensuri giratorii, anunță autoritățile locale. Astfel, joi, 4 aprilie, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a votat un proiect de hotărâre prin care a aprobat studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții.
În prezent, accesul spre Sepsi Arena se face de pe DN12, drum cu un flux rutier foarte intens care reprezintă un pericol real pentru participanții la trafic. Investiția propusă prin prezentul proiect urmărește rezolvarea situației cu privire la siguranța circulației și la accesul spre sala de sport, respectiv spre noile baze sportive aflate în stadiul de autorizare sau construire.
„Este vorba de zona din fața Sepsi Arena și a celuilalt complex în pregătire. Este nevoie de remodelarea circulației și traficului în zona respectivă pentru ca să se poată asigura accesul, respectiv eliberarea zonei, în special cu ocazia unor evenimente în care este un număr mare de participanți la trafic. S-au prevăzut două sensuri giratorii în cadrul acestui proiect. Proiectul în sine se referă la realizarea acestor sensuri giratorii, respectiv studiul de fezabilitate pentru acestea”, a declarat joi, 4 aprilie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.
Durata de realizare a proiectului tehnic este de o lună, iar durata de realizare a execuției lucrărilor este de patru luni pentru fiecare sens giratoriu.
Valoarea investiției se ridică la 3.107.900 de lei pentru un sens giratoriu și 2.084.215 pentru al doilea, valori care cuprind TVA. Sursa de finanțare a investiției este bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.
(Sursă foto: Facebook)