ACTUALITATE 28 decembrie 2009

Două persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie

de Covasna Media | 578 vizualizări

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă seara, în localitatea Zagon. Un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea cu viteză un autoturism, fără să ţină cont de carosabilul acoperit cu gheaţă, a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Şoferul, S. Manole Gelu, de 19 ani, a scăpat fără nici o zgârietură, însă nu la fel de norocoşi au fost cei doi pasageri care se aflau împreună cu el. A. Ionela, de 16 ani, şi O. Adrian, de 13 ani, au fost transportaţi cu o ambulanţă la spitalul din oraşul Covasna. O. Adrian s-a ales cu câteva escoriaţii uşoare la nivelul feţei, iar după ce a fost consultat de medicii de aici a fost lăsat să plece acasă. Fata a fost transferată la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial acut, multiple plăgi la nivelul feţei şi regiunii cervicale, dar şi contuzii la unul dintre picioare.

Şoferul a fost testat alcoolscopic şi s-a constatat că nu băuse nimic înainte de a se urca la volan.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din oraşul staţiune Covasna.

Teme articol: accident Zagon raniti
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.