ACTUALITATE 3 august 2016

Doi tineri în comă în urma unui accident de motocicletă

de Covasna Media | 810 vizualizări

Doi tineri, în vârstă de 25, respectiv 29 de ani, au ajuns la spital în comă din cauza unui accident de motocicletă, produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Întâmplarea a avut loc marți, 2 august, în jurul orei 22:30, pe DC 3.

„Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că evenimentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil umed). Astfel, conducătorul unei motociclete a pierdut controlul într-o curbă şi a ieşit în afara carosabilului. În urma acestui eveniment a rezultat rănirea gravă a doi tineri de 25 şi 29 de ani din localitatea Mărtănuş, ambii fiind transportaţi la spital în stare comatoasă”, arată un comunicat de presă al Poliţiei.

Mai mult, „din verificările efectuate în bazele de date, s-a stabilit că niciunul din cei doi tineri nu posedă permis de conducere. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul şi pentru a stabili şi cine a condus motocicleta”, notează aceeaşi sursă.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă cu prudenţă, să respecte regulile de circulaţie rutieră şi să adapteze în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de trafic şi de drum.

 

 

Teme articol: accident motocicleta
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.