Doi șoferi prinși la volan sub influența alcoolului
Polițiștii din județul Covasna au intensificat controalele rutiere pentru a preveni și combate comportamentele periculoase în trafic. În cadrul acestor acțiuni, doi șoferi care conduceau sub influența alcoolului au fost opriți în trafic și vor fi trași la răspundere.
În primul caz oamenii legii au oprit în trafic în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02:50, un bărbat în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02:50, oamenii legii au identificat un bărbat de 36 de ani care conducea un autoturism deși consumase alcool. La testarea cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Covasna.
Cel de-al doilea șofer depistat, se afla la volan pe o stradă din municipiul Târgu Secuiesc. Rezultatul testării cu etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Un alt bărbat a fost oprit în trafic, acesta conducând un autoturism pe o stradă din municipiul Târgu Secuiesc, iar la testarea cu etilotestul rezultatul a relevat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai transmite în același comunicat IPJ Covasna.
Ambii șoferi au fost conduși la unități medicale, unde li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cazuri cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
De la începutul anului, polițiștii covăsneni au depistat peste 200 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului, iar oamenii legii subliniază că alcoolul afectează grav capacitatea de concentrare și timpul de reacție, abilități esențiale pentru un comportament responsabil la volan. De asemenea, aceștia fac apel la șoferi să evite consumul de alcool înainte de a urca la volan, pentru a nu pune în pericol viețile celorlalți participanți la trafic.