ACTUALITATE 8 noiembrie 2018

Doi primari, declaraţi de ANI în stare de incompatibilitate, suspendaţi din funcţii

de Agerpres | 1668 vizualizări

Primarii comunelor Chichiş şi Lemnia, Santa Gyula şi Lukacs Robert, au fost suspendaţi din funcţii prin ordin al Prefectului judeţului Covasna, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constat că aceştia se aflau în stare de incompatibilitate.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu (foto), a declarat joi, pentru AGERPRES, că a dispus încetarea mandatelor celor doi primari, în baza sentinţelor definitive ale instanţei de judecată.

„Cei doi primari au fost declaraţi incompatibili de către ANI, aceştia au contestat rapoartele în instanţă, dar rapoartele au rămas definitive. Potrivit competenţelor şi obligaţiilor pe care le avem, am emis ordin de încetare a mandatelor înainte de termen pe numele celor doi primari (...) Nu comentez raţiunile pentru care aceştia au fost găsiţi incompatibili, noi am primit o înştiinţare privind incompatibilitatea şi că rapoartele ANI au rămas definitive după contestarea lor în instanţă”, a declarat prefectul Sebastian Cucu.

Potrivit legii, atribuţiile primarilor au fost preluate de către viceprimari.

Subiectul a fost discutat joi, în cadrul unei întâlniri cu primarii din judeţul Covasna organizată la sediul Consiliului Judeţean din Sfântu Gheorghe, după ce primarul comunei Micfalău, Demeter Ferenc, s-a declarat solidar cu foştii săi colegi, arătând că aceştia „nu au furat bani şi au lucrat corect”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că, după ştiinţa sa, mai sunt şi alţi primari în situaţia celor doi, fiind posibil să îşi piardă mandatele.

„În urma verificărilor, ANI a constatat că primarii din Chichiş şi Lemnia au avut PFA în agricultură (...) ca să poată accesa bani europeni. Ştiu că mai sunt şi alţi primari vizaţi, încă patru, care urmează luna aceasta sau până la sfârşitul anului. Suntem solidari cu ei. Nu apărăm infractori, ci pe cei care au muncit pentru comunitate şi pentru familiile lor”, a declarat Tamas Sandor.

Cei doi primari au fost declaraţi incompatibili de ANI pentru că au îndeplinit simultan funcţia de primar şi comerciant persoană fizică autorizată, încălcând, astfel, dispoziţiile articolului 87, aliniatul 1, litera g şi ale articolului 91, aliniatul 3, teza I din Legea nr. 161/2003.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.