ACTUALITATE 16 iunie 2020

Doi căței adoptați la Ziua porților deschise de la Adăpost

de Covasna Media | 1095 vizualizări

Vizitatorii au adus aproximativ 60 de kilograme de hrană 

Bilanțul Zilei porților deschise de la Adăpostul de la Câmpu Frumos numără 50 de vizitatori, 60 de kilograme de hrană pentru căței și două suflete adoptate. Evenimentul a fost organizat la sfârșitul săptămânii trecute de TEGA S.A. și Asociația pentru câini fără stăpân, iar următorul este planificat să aibă loc peste trei luni. Cei care vor să adopte însă, pot face acest lucru de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00. 

„Au fost 50 de participanți. Am primit 60 de kilograme de hrană pentru câini, iar la capitolul adopții nu stăm foarte strălucit. Au fost două adopții în total. Nu sunt multe, dar comparativ cu o săptămână obișnuită, e foarte bine. Unul dintre căței trebuie sterilizat și va fi dat numai după aceea, dar asta durează doar câteva zile. Participanții s-au uitat la câini, s-au plimbat ca să vadă cam cum funcționează adăpostul, au adus hrană, sub formă de donație. Acțiunile astea, deși nu în prima clipă, dar au totuși un impact pe termen lung”, ne-a spus reprezentantul TEGA S.A., Kiss Bence.

Acesta a precizat că Adăpostul este deschis de luni până vineri, între orele 09:00 și 18:00, însă cei care vor să îl viziteze sunt rugați să trimit un mesaj pe pagina de Facebook Kutyamenhely - Szépmező – TEGA. 

Totodată, reprezentanții TEGA S.A. au precizat că astfel de activități vor mai fi organizate și în perioada următoare pentru că au și rolul de a informa publicul despre nevoile cățeilor cu soartă mai grea.

Foto: Kristó-Gothárd Hunor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.