ACTUALITATE 17 iunie 2010

Doi agenţi ai Poliţiei Rutiere din judeţ, Arestaţi pentru o mită de 300 de lei

de Covasna Media | 2386 vizualizări
Agenţii Marian Roşu şi Marian Logofătu au primit ieri mandat de arestare pentru 29 de zile după ce au fost prinşi în flagrant luând mită Doi agenţi de circulaţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna au primit ieri mandat de arestare preventivă de 29 de zile din partea Tribunalului Covasna, pentru luare de mită. Pe numele agenţilor de circulaţie Marian Roşu şi Marian Logofătu a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254. alin 1 si 2 Cod Penal, raportat la art. 7, alin 1 din Legea numărul 78/2000 privind investigarea şi combaterea faptelor de corupţie. În seara zilei de marţi, 15 iunie, cei doi agenţi efectuau verificări în circulaţia rutieră de pe DN11 pe traseul Târgu Secuiesc - Breţcu, iar atunci când un şofer a efectuat o depăşire pe linia continuă, agenţii nu au luat măsurile legale faţă de acesta. Ei l-au oprit în trafic pe conducătorul auto, însă i-au propus acestuia să înscrie în acte o contravenţie mult mai uşoară, care nu implică ridicarea permisului de conducere.

Agenţii Marian Roşu şi Marian Logofătu au primit ieri mandat de arestare pentru 29 de zile după ce au fost prinşi în flagrant luând mită

Doi agenţi de circulaţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna au primit ieri mandat de arestare preventivă de 29 de zile din partea Tribunalului Covasna, pentru luare de mită.

Pe numele agenţilor de circulaţie Marian Roşu şi Marian Logofătu a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută de art. 254. alin 1 si 2 Cod Penal, raportat la art. 7, alin 1 din Legea numărul 78/2000 privind investigarea şi combaterea faptelor de corupţie.

În seara zilei de marţi, 15 iunie, cei doi agenţi efectuau verificări în circulaţia rutieră de pe DN11 pe traseul Târgu Secuiesc - Breţcu, iar atunci când un şofer a efectuat o depăşire pe linia continuă, agenţii nu au luat măsurile legale faţă de acesta. Ei l-au oprit în trafic pe conducătorul auto, însă i-au propus acestuia să înscrie în acte o contravenţie mult mai uşoară, care nu implică ridicarea permisului de conducere.

Propunerea agenţilor de circulaţie a fost însoţită şi de sugestia ca şoferul să dea o sumă de bani contra evitării urmărilor legale ale faptei sale, suma stabilită fiind de 300 de lei.

Flagrant al DGA

Ceea ce nu au ştiut agenţii de poliţie a fost însă faptul că erau supuşi unui flagrant, şoferul oprit în trafic fiind un investigator din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Covasna. În urma sesizărilor primite de la mai mulţi cetăţeni, înregistrate în perioada 2009-2010 şi potrivit cărora pe traseul Târgu Secuiesc - Breţcu echipajele de poliţie rutieră obişnuiesc să pretindă de la şoferi diverse sume de bani pentru a nu dispune măsurile impuse de lege, s-a organizat flagrantul.

Potrivit DGA Covasna, banii primiţi ca mită de Marian Roşu şi Marian Logofătu au fost găsiţi în autoturismul de serviciu al acestora: trei bancnote de câte 100 lei cu seriile consemnate în procesul verbal întocmit la Parchet pe 14 iunie 2010, atunci când au fost ridicaţi banii pentru flagrant.

Agenţii rutieri au fost suspendaţi pe perioada cercetărilor demarate, iar conducerea IJP Covasna a arătat, într-un comunicat de presă, că incidentul este unul singular, incompatibil cu calitatea de poliţist şi că astfel de comportamente nu vor fi tolerate.

IJP Covasna a ţinut totodată să asigure cetăţenii de faptul că „poliţiştii covăsneni îşi vor desfăşura în continuare activitatea în mod profesionist, în slujba legii şi a comunităţii”.

Monica Vajna

Teme articol: mita DGA politist flagrant agent
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 139

Adaugă comentariu
Nemo, 31 decembrie 2013
Am revenit in Sf.Ghorghe dupa doi ani petrecuti in afara tarii. Una dintre constatarile pe care le-am facut la intoarcere a fost aceea ca celebrul agent Velcea nu nai este la rutiera, ca este citeste integral
Cred in oameni, 13 ianuarie 2012
Se pare ca totul a fost lăsat uitării. Nu mai auzim nimic de asta. Oare noul șef de poliție Aron, doarme in papuci ? Sau ii place doar sa vadă polițiști la intersectia de la Chichis? Atenție citeste integral
"PANORAMIX", 30 iulie 2011
EI FI SI TU VREUN 007 DE STI ATATEA !!!
Mda, 30 iulie 2011
Care a putea fi cauza tuturor relelor din MAI, motiv pentru care niciun cetatean de rand nu mai are incredere in mafiotii astia ? Pentru ca un politist nu se formeaza cu un curs de 3 luni.Toti ageamii citeste integral
Eroare, 3 iulie 2011
Pai nici astia doi nu sunt parliti, ca traiau pe picior mare cu toata familia, si tot asa o duc si acum.
"PANORAMIX", 27 iunie 2011
BLA BLA BLA !!!
panaramix, 13 iunie 2011
A trecut un an de la acest ,,flagrant,,. S-a intamplat ceva? Nu! Toate sunt cum le stim. Au tot fost comentarii despre unii sau altii, adevaratii corupti de la rutiera. Crede cineva ca ei sunt cap citeste integral
"PANORAMIX", 2 iunie 2011
APROPO DE CORUPTIE ! SA VEDETI CE VA FI DE ACUM INAINTE ,DUPA CONCEDIERILE DIN M.A.I. SI TAIEREA SALARILOR ACESTORA !!!
L, 16 mai 2011
Si ,atunci mai merita sa aparem pe aici?????? Care este parerea voastra?? Eu ,sincer zic ca da! Fiecare sut in fund,se zice ca este un pas inainte!! LA MAI MARE SAU MAI BINE SPUS ,MAI MULTE!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.