COMUNICATE 11 octombrie 2010

Poşta Română a lansat o nouă ediţie a Concursului Epistolar

de Covasna Media | 547 vizualizări

Compania Naţională Poşta Română S.A. a lansat pe 9 octombrie a.c., de Ziua Mondială a Poştei, a 40-a ediţie a Concursului Epistolar. Întrecerea se desfăşoară sub egida Uniunii Poştale Universale (UPU), agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Concursul se adresează în exclusivitate copiilor cu vârsta de maxim 15 ani şi se desfăşoară în perioada 9 octombrie 2010 - 16 martie 2011. Prin acest demers UPU urmăreşte creşterea gradului de conştientizare la nivelul copiilor în ceea ce priveşte administrarea durabilă, conservarea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de păduri, tema lucrărilor din acest an fiind următoarea: „Imaginaţi-vă că sunteţi un copac ce trăieşte în pădure. Scrieţi o scrisoare către cineva explicându-i de ce este important să protejăm pădurile”. Subiectul ales a avut la bază faptul că anul 2011 a fost proclamat ca An Internaţional al Pădurilor.

Pe parcursul concursului, lucrările vor fi analizate şi selecţionate de comisii constituite din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - profesori de specialitate - şi reprezentanţi ai C.N. Poşta Română S.A.

Autorii compoziţiilor clasate pe primele trei locuri la faza naţională vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de C.N. Poşta Română S.A., premiile constând în bani. Lucrarea desemnată câştigătoare la nivel naţional, însoţită de traducerea în limba franceză, engleză sau spaniolă, va fi transmisă Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale, până la 30 aprilie 2011. După centralizarea lucrărilor primite de la cele 190 de administraţii poştale membre UPU, acestea vor fi trimise la UNESCO - organismul care va desemna câştigătorii la nivel mondial.

Până la data de 9 octombrie 2011, cele mai bune trei lucrări vor primi din partea Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale medaliile de aur, argint şi bronz. Compoziţia care va ocupa locul I va fi publicată în revista "Union Postale".

Concurs de desen dedicat tinerilor artişti

Compania Naţională Poşta Română a lansat tot pe 9 octombrie concursul de desen dedicat tinerilor artişti „Arta ca mijloc de comunicare - Pe urmele lui Joan Miro”, al cărui mare premiu va consta în transpunerea lucrării câştigătoare pe un plic filatelic tipărit în ediţie naţională.

Concursul se adresează tinerilor creatori cu vârsta de până la 35 ani, artişti plastici, absolvenţi cu studii superioare, studenţi sau elevi în cadrul instituţiilor de specialitate. Juriul va fi constituit din nume consacrate din lumea artistică, reprezentat de preşedinte Prof. Univ. Dr. Alexandru Ghilduş şi vicepreşedinte prof. Octavian Ioan Penda. Lucrarea declarată câştigătoare va face, în luna decembrie 2010, obiectul unei transpuneri pe un plic filatelic.

Tema de inspiraţie a concursului va consta în interpretarea lucrării “Inundaţii II”, realizată de celebrul artist spaniol al secolului XX, Joan Miro, lucrare donată de acesta statului român, în scop caritabil, în 1970. Statul român a transpus la vremea respectivă lucrarea intr-o ediţie filatelică, banii strânşi contribuind la reconstrucţia satelor afectate de ape.

Primele patruzeci de lucrări care vor fi alese de către juriu vor face obiectul unei licitaţii organizate cu sprijinul Casei de licitaţii GoldArt, în scop caritabil, care va avea loc în 29 noiembrie 2010, ora 19.30. Banii care vor fi strânşi în urma evenimentului vor fi direcţionaţi cu ajutorul UNICEF România spre reabilitarea şcolilor din judeţele Moldovei, afectate de indundaţiile din acest an.

Lucrările participante la licitaţie vor putea fi vizionate de publicul iubitor de artă contemporană în cadrul unei expoziţii găzduite în perioada 29 noiembrie - 31 decembrie de galeriile Muzeului Naţional Filatelic din Calea Victoriei nr.12, situat în incinta Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti.

Regulamentul celor două concursuri pot fi consultate pe site-ul www.posta-romana.ro sau apelând serviciul de relaţii cu clienţii Infopost la numărul de telefon 0219393111

Distribuie articolul:  
|

COMUNICATE

ANUNȚ

Acum 2 zile, 11 ore

Convocator

2 octombrie 2024

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.