Informare de presă APIA
Având în vedere faptul că, potrivit datelor actuale, un număr de 1.115 fermieri programaţi până la data de 4 aprilie nu s-au prezentat pentru depunerea cererii SAPS 2011, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Covasna face apel către utilizatorii de terenuri agricole să se prezinte la Centrul Judeţean Covasna sau la Centrele Locale APIA la care sunt arondaţi (Covasna, Chichiş, Baraolt, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Sfântu Gheorghe) în vederea depunerii cererilor pentru obţinerea subvenţiei pe suprafaţă până la data de 16 mai 2011 inclusiv, în conformitate cu art. 11, alin. 2 şi art. 22 din Regulamentul CE nr. 1122/2009.
În conformitate cu art. 22 si art. 23, alin. 1 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, se pot depune cereri de sprijin pe suprafaţă şi în perioada 17 mai – 10 iunie 2011 inclusiv, dar cu aplicarea penalităţilor de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
Cererile depuse începând cu 11 iunie 2011 sunt considerate inadmisibile (vor fi respinse de la plată), conform art. 23, alin. 1, paragraful 3 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Acestea vor fi primite, dar vor fi înregistrate în baza de date IACS numai cererile pentru care fermierul dovedeşte dreptul de utilizare pentru suprafaţa solicitată care acoperă şi perioada de depunere legală a cererilor.
În perioada 1 martie - 4 aprilie 2011 au fost depuse în judeţul Covasna, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 10.792 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 71.665,18 hectare, astfel:
- 10.391 fermieri au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 70.513,64 hectare;
- 401 fermieri au completat declaraţia de suprafaţă în mod clasic pentru o suprafaţă de 1.151,54 hectare.
Compartimentul Măsuri de Sprijin – IT