ACTUALITATE 17 iunie 2009

Diseară are loc Gala Seri Albastre

de Covasna Media | 726 vizualizări
În această seară începând cu ora 18, la Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene are loc Gala Serilor Albastre, eveniment ce marchează încheierea celei de-a doua stagiuni a programului omonim. În cadrul acestui spectacol vor fi prezentaţi în faţa publicului – pentru prima dată împreună – cei patru tineri artişti consacraţi de-a lungul celor zece ediţii de Seri Albastre: tenorul Balint Jozsef, violonistul Fazakas Csaba, chitaristul Gerard Epure şi pianistul Ambrus

În această seară începând cu ora 18, la Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene are loc Gala Serilor Albastre, eveniment ce marchează încheierea celei de-a doua stagiuni a programului omonim. În cadrul acestui spectacol vor fi prezentaţi în faţa publicului – pentru prima dată împreună – cei patru tineri artişti consacraţi de-a lungul celor zece ediţii de Seri Albastre: tenorul Balint Jozsef, violonistul Fazakas Csaba, chitaristul Gerard Epure şi pianistul Ambrus Sandor, lansat în cadrul Serii Albastre de Mai. Producţia este semnată de Directorul Artistic Liliana Grosar şi va fi realizată şi difuzată de Televiziunea Română.

De asemenea, în premieră pentru formatul acestui program de promovare a tinerilor artişti, joi, pe scena Bibliotecii Judeţene, publicul spectator va putea lua parte la opereta „Telefonul“, în interpretarea studenţilor clujeni Cristina Maria Oltean (Lucy) şi Gergely Elek (Ben), acompaniaţi de pianistul Kolcsar Peter şi în regia Andrei Maxim.

În acelaşi spectacol va concerta, tot în premieră pe scena oraşului Sfântu Gheorghe şi în exclusivitate pentru Seri Albastre, cvintetul de suflători format din Sorin Aftin şi Ciprian Moguţ (trompetă), Demeter Attila (trombon), Florin Grigorescu (tubă) şi Bartalis Attila (corn).

Artiştii vor susţine un veritabil recital de muzică de cameră şi cafe concert, spre delectarea publicului spectator, care va lua parte şi la un moment susţinut de Clubul de Dans Sportiv Dance Feeling.

În cadrul evenimentului, personalităţi locale asemenea primarului Antal Arpad sau a Preşedintelui Comisiei de Tineret din cadrul Consiliului Local, Mădălin Guruianu, vor decerna premii onorifice celor mai talentaţi artişti ai anului, celor mai dedicate cadre didactice în pregătirea tinerilor talentaţi şi celor mai implicate instituţii publice în susţinerea acestui gen de evenimente.

Detalii suplimentare, precum şi înregistrări din ediţiile anterioare, se găsesc pe site-ul proiectului, www.serialbastre.ro.

Teme articol: Seri Albastre gala
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.