ACTUALITATE 22 februarie 2013

Din vară vom avea buletine biometrice, cu dimensiunea carnetului de conducere

de Covasna Media | 416 vizualizări

De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului.

card-de-identitate-europeana

Specialiştii din cadrul Ministerului de Interne asigură că buletinul electronic nu va fi impus. „Cine nu doreşte carte de identitate electronică poate opta pentru una normală, care va fi asemănătoare cu cea electronică, dar nu va conţine cipul şi amprentele deţinătorului“, a explicat Laura Cusa, şeful serviciului juridic din Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor.

Potrivit acesteia, implementarea noilor buletine se va face în mod treptat, în termen de maximum 6 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate.

Carte de identitate tip smart card

Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6x54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm.) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului. „Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu“, au explicat specialiştii de la Interne.

În schimb, cartea electronică de identitate va fi de tip smart card. „Diferenţa între cele două tipuri de acte de identitate constă în aceea că, în cartea electronică de identitate se înscriu, în plus, date în format electronic, şi va avea şi un cip cu certificate digitale şi date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială, dar şi imaginile impresiunilor papilare a două degete“, au precizat specialişti de la Biroul de Evidenţă al MAI.

Amprentele se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărţii electronice de identitate sau, în cazul minorilor, numai cu acordul expres al părinţilor, precizează sursele citate. „Avantajul buletinului biometric este că permite autentificarea titularului în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi asigură suportul tehnic necesar pentru utilizarea semnăturii electronice. În plus, va oferi garanţii suplimentare, asigurându-ne un grad de protecţie ridicat împotriva furtului de identitate, iar instituţiilor de drept public sau privat certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document“, au explicat

specialiştii.

În ceea ce priveşte valabilitatea noilor buletinele - fie că vom opta pentru cele în format electronic sau pentru cele simple – termenul va fi acelaşi: patru ani pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani şi de cinci ani pentru cele de peste 18 ani.

(adevarul.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.