Depistați de polițiști circulând cu încălcarea normelor rutiere
La sfârșit de săptămână polițiștii au acționat pentru descurajarea celor care circulă pe drumurile publice cu încălcarea regulilor de circulație.
Astfel, pe DN 13E a fost identificat un tânăr de 30 de ani care conducea un autoturism, deși avea permisul reținut. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, acesta nefiind la prima abatere de la normele de circulație rutieră. El este cercetat de polițiștii covăsneni și într-o altă cauză după ce, în luna aprilie, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism și a fost implicat într-un accident rutier soldat cu victime, fapte pentru care i-a fost reținut permisul.
Duminică dimineață, în jurul orei 4:20, polițiștii din Întorsura Buzăului, aflați în serviciul de patrulare, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, iar în urma testării cu etilotestul a reieșit că avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice, iar pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Compartimentul Relații Publice, Agent principal de poliție Tolvaj-Marin Nicoleta