ACTUALITATE 21 decembrie 2016

Delicte silvice – peste 90 de pomi de Crăciun deținuți fără acte legale confiscați de polițiști

de Covasna Media | 971 vizualizări

În urma unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii delictelor la regimul silvic, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au descoperit la domiciliul unui bărbat de 60 de ani din Sfântu Gheorghe 89 de pomi de Crăciun. Din verificările efectuate s-a stabilit că persoana în cauză nu deținea niciun document legal care să ateste proveniența acestora.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar cei 89 de pomi de Crăciun au fost confiscați.

La Bixad, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 27 de ani care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a tăiat și sustras fără drept, din pădurea de pe raza comunei Bixad, 9 arbori din specia brad. Aceștia au fost descoperiţi ulterior la domiciliul bărbatului şi ridicați în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală și furt de arbori.

Polițiștii le reamintesc cetățenilor câteva informații utile:

– Transportul pomilor de Crăciun se realizează doar în baza avizelor de însoțire cu regim silvic (aviz de însoțire primar – dacă transportul se efectuează de la locul de recoltare, sau aviz secundar pentru alte materiale decât cherestele – dacă transportul se efectuează din depozite de material lemnos, piețe, târguri, oboare).

– La achiziționarea pomilor de Crăciun de la locul de recoltare, din depozite, piețe, târguri, oboare, se va solicita în mod obligatoriu, aviz de însoțire cu regim silvic, factură fiscală sau bon fiscal. În aceste situații se va urmări dacă pe secțiunea de tăiere este aplicat dispozitivul special de marcat cu amprenta dreptunghiulară specifică emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit să elibereze avizul de însoțire primar (situație valabilă doar pentru pomii de Crăciun recoltați de pe teritoriul național).

– În situația achiziționării de pomi de Crăciun din supermarketuri (recoltați de pe teritoriul altor țări), se va solicita aviz de însoțire și factură fiscală/bon fiscal, pe secțiunea de tăiere nefiind aplicată amprenta dreptunghiulară a dispozitivului special de marcat.

Încălcarea legislației silvice care reglementează expedierea, transportul și comerțul cu pomi de Crăciun constituie contravenții silvice prevăzute de Legea 171/2010, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, iar complementar se dispune confiscarea pomilor de Crăciun.

(IPJ Covasna)

Teme articol: poliţie silvicultura delicte
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.