ACTUALITATE 8 ianuarie 2010

- Declaraţia anului

de Covasna Media | 426 vizualizări
1. „Am greşit din neştiinţă. Normal că în urma unui control s-au găsit greşeli, cine munceşte greşeşte.

1. „Am greşit din neştiinţă. Normal că în urma unui control s-au găsit greşeli, cine munceşte greşeşte. Sunt probleme care trebuie remediate, le-am spus şi la control că îmi pare rău că n-au venit acum 4 ani şi acum nu cădeam în capcană”, a spus subprefectul György Ervin când în urma unui control în Instituţia Prefectului au fost găsite de pe vremea mandatului său de patru ani zeci de hotărâri neatacate, deşi existau propuneri ale Direcţiei Juridice în acest sens.

2. Deputatul PSD Horia Grama a spus despre ideea primarului Antal Arpad ca intrările în blocuri să fie inscripţionate bilingv că este una aberantă şi care nu este necesară, întrucât cetăţenii municipiului sunt în stare să îşi găsească fără probleme blocul în care locuiesc. „Se pare că are idei (primarul, n.r.) puţine şi fixe privind înscrierile bilingve. Mi se pare aberant şi n-am văzut încă locuitor român sau maghiar care să umble năuc prin cartiere că nu-şi mai găseşte scara şi blocul”, a afirmat Grama.

3. Parafrazândul pe Mircea Badea, primarul Antal Arpad declara că „Trăim în România şi asta ne provoacă tot stresul”. Potrivit primarului stresat, parafrazarea sa nu este una fără noimă, ea fiind strâns legată cu experienţa sa ca primar, care la pus de mai multe ori în situaţii nedorite, ilogice, din pricina sistemului. „Când eram deputat, lucrurile păreau mult mai frumoase, deoarece vedeam mult mai de departe lucrurile decât le văd de când sunt primar. (…) Problema mea cea mai mare, în ceea ce priveşte sistemul administrativ, sistemul juridic, sistemul legislativ, este faptul că nu sunt previzibile. Normal că pentru un om responsabil, asta provoacă stres…”, a mai spus edilul-şef.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.