De ziua lor, în Cimitirul Eroilor
O ceremonie militară cu depunere de coroane a avut loc joi, 25 mai a.c., în Sfântu Gheorghe. Aceasta a fost organizată de Ziua Eroilor, iar anul acesta s-a desfășurat la „Parcela eroilor din Primul Război Mondial” din cimitirul comunitar al municipiului Sfântu Gheorghe.
Evenimentul a fost deschis cu întâmpinarea prefectului judeţului, dr. Ráduly István, însoțit de comandantul garnizoanei. Au avut loc prezentarea onorului militar de către garda de onoare, salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional, oficierea serviciului religios, alocuțiuni cu privire la însemnătatea evenimentului și depunerea coroanelor şi jerbelor de flori.
Coroanele de flori au fost depuse din partea Instituției Prefectului Județul Covasna, Consiliului Județean Covasna, Garnizoanei Sfântu Gheorghe și senatorului Ionuț Neagu.
În discursul său, prefectul de Covasna, dr. Ráduly István, a amintit de faptul că în județul nostru mai trăiesc opt veterani de război.
„Oricine este cuprins de disperare, că ce stresantă este viața în zilele noastre, poate să viziteze unul dintre eroii noștri și să asculte povestea vieții lor, cât se mai poate. Sunt opt veterani de război în viață în județ, cel mai tânăr are 96 ani. S-au născut în anii 1920, au crescut în timpul unei crize economice globale, au fost pe front, au îndurat ani de zile de prizonierat, întorși acasă, a urmat foametea, li s-a confiscat casa, grădina, pământul, tot ce aveau, au trăit în patru regimuri politice diferite. Dar nu se plâng, nu spun că au avut o viață grea, nu sunt supărați pe lume. Sunt sigur că toți avem de învățat din energia lor, din verticalitatea lor, din demnitatea lor”, a declarat, printre altele, prefectul județului Covasna, dr. Ráduly István.
Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna în colaborare cu Garnizoana Sfântu Gheorghe și autoritățile publice locale a mai organizat ceremonii militare cu depunere de coroane și în localitățile Covasna, Târgu Secuiesc, Brețcu, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, Dobârlău, Dobolii de Jos, Araci, Aita Mare, potrivit unui comunicat transmis redacției noastre.