ACTUALITATE 9 decembrie 2014

Daragus Attila (ANTREC Covasna): Pachetele all-inclusive în pensiuni, cele mai căutate de turişti

de Agerpres | 1528 vizualizări

Pachetele all-inclusive oferite de pensiunile agro-turistice pentru sărbătorile de iarnă au avut cel mai mare succes în acest an, afirmă preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural şi Ecologic (ANTREC) Covasna, Daragus Attila.

Potrivit acestuia, ofertele pentru staţiunea Balvanyos lansate în octombrie s-au vândut integral în decurs de o lună, majoritatea rezervărilor fiind făcute de turişti din Bucureşti şi din sudul ţării.

„În noiembrie am vândut tot, sută la sută, la târgul de turism de la Bucureşti nu am mai avut cu ce ne prezenta. Am încercat să ajutăm şi celelalte hoteluri şi pensiuni din judeţ ca să aibă şi ei turişti, să nu plece turiştii spre alte judeţe. (...) Nu am eu loc, îl trimit la vecinul, cum s-ar spune! Puteam vinde şi 200% dacă aveam locuri”, a declarat, Daragus Attila, care este şi primarul comunei Turia.

Potrivit acestuia, pachetele all-inclusive sunt avantajoase nu doar pentru oaspeţi, ci şi pentru gazde.

„Dacă vrem să facem afaceri pe termen lung atunci trebuie să avem preţuri normale. De Crăciun, şi noi şi turiştii venim cu cadouri, cineva intră în rolul lui Moş Crăciun, în fiecare cameră punem câte un brad micuţ, oferim mâncare bună, muzică vie şi uite aşa se întorc turiştii. Pentru Revelion e al treilea an în care facem all-inclusive, tot restaurantul e ocupat, punem mese suedeze, mănâncă şi bea lumea cât vrea şi ce vrea. Din experienţa noastră, în primele două zile se consumă, dar a treia, a patra şi a cincea zi se consumă tot mai puţin şi atunci, în general, ieşim foarte bine. Turistul se simte bine, face ce vrea, mănâncă şi bea cât vrea şi pentru noi e mai uşor şi la bucătărie, pentru că nu e nevoie de atâţia oameni, şi nici de ospătari, servirea e mai uşoară”, a mai spus Daragus Attila.

El a adăugat că intenţia membrilor ANTREC din Balvanyos este de a dezvolta serviciile de wellness şi spa şi de a scoate pe viitor o ofertă comună, care să atragă şi mai mulţi turişti în această staţiune aflată nu departe de lacul Sfânta Ana.

„Suntem în mijlocul ţării, la trei-trei ore şi jumătate cu maşina de Bucureşti (...), zona e superbă, ferită de vânturi, cu multe zile cu soare, aer ozonat, Lacul Sfânta Ana e în apropiere, avem mofete, ape minerale şi avem şi o gastronomie bogată, românească, secuiască, ungurească şi săsească, avem ce oferi turiştilor”, a menţionat Daragus Attila.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.