ACTUALITATE 7 mai 2019

Dansul, talentul suprem de la Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 2846 vizualizări

Trupa de dans Pretty poisons a câștigat ediția din acest an a concursului Saint George's got Talent

A șaptea ediție a concursul Saint George's got Talent și-a desemnat marele câștigător. Show-ul în care concurează cei mai talentați tineri din Sfântu Gheorghe și împrejurimi a fost câștigat de trupa de dans Pretty poisons compusă din cinci fete de la secția de dans „Z Dance”. Duminică, 5 mai, ele au făcut un adevărat spectacol pe scenă, iar apariția lor a stârnit ropote de aplauze din partea spectatorilor care au venit să susțină finaliștii.

Saint George's got Talent, concursul de talente organizat de asociațiile Ecou și Hárit cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe, a devenit un eveniment care ține de „marca” de la Curtea Tinerilor. În fiecare an, sute de oameni se adună ca să-i admire pe cei mai talentați tineri din Sfântu Gheorghe, dar și din alte localități din județ.

Cei mai talentați concurenți au fost desemnați de un juriu format din Alin Nicuță, Anna Maria Popa, Melles Endre și Maria Andras. Dintre cele 18 numere artistice, 10 au fost selectate pentru a lupta în finala de duminică, 5 mai.

Câștigătorii au primit premii în bani, iar ceilalți concurenți au obținut bilete la festivalurile SIC Fest, la cinema, abonamente la bazinul de înot, la teatrul „Andrei Mureșanu”, dar și înregistrări la studio.

 „Este un concurs foarte binevenit. E mult talent în Sfântu Gheorghe, mereu am spus-o și o voi repeta cu fiecare ocazie. Juriul anul acesta a încercat să dea sfaturi utile care să îi ajute pe participați în îmbunătățirea performanței lor. Sper că le-am fost de folos și anul viitor vor veni mai buni și mai bine pregătiți. Eu sunt foarte încântată de această experiență, le mulțumesc organizatorilor și sper să ne revedem și anul viitor”, ne-a declarat unul dintre membrii juriului, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Maria Popa.

Dansul a cucerit publicul și la ediția din acest an

În cele din urmă, votul juriului a fost acordat unei trupei de dans, la fel ca anul trecut.  Trupa Pretty poisons este formată din cinci fete, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Stinghe Szófia, Brandabura Ingrid, Cojocaru Adrienn, Policsek Hanna și Policsek Orsi sunt dansatoare de la secția de dans „Z Dance” a Clubului Sportiv Sport -All din Sfântu Gheorghe.

Ele au reușit astfel să le facă mândre pe profesoarele de dans Sándor Lilla și Vass-Vitus Kinga, cele care au contribuit la victoria lor și au trăit alături de ele emoțiile concursului.

„Fetele au învățat un stil de dans nou și foarte apreciat de toată lumea. Au folosit mai multe stiluri în această coreografie și noi suntem mândre că deja au început și ele să facă coregrafie proprie din ceea ce au învățat. (...) Noi așa am discutat cu ele că numai dacă o să câștige pot să meargă la concurs. Noi nu prea cunoaștem cum evoluează lucrurile în alte arte, la cântec sau la instrumente muzicale, deci nu știam la ce ne putem aștepta, dar pe partea de dans știam că ele vor fi cele mai bune. Concursul e foarte distractiv și dacă ceilalți văd că unii reușesc și au succes și au parte de comunicare cu spectatorii și au feedback bun, primul lucru este că încrederea în sine este mai pozitivă. Eu cred că devin adulți mai cu încredere în sine, mai sociabili, poate cu gânduri deschise, pozitive față de ceilalți oameni pentru că feedback-ul este că sunt acceptați și că sunt buni”, ne-a declarat profesoara de dans Vass-Vitus Kinga.

Aceasta a mai adăugat că dansatoarele concurează de trei ani la diverse concursuri. Trei dintre ele au fost la mondiale în Canada unde au luat locul doi, iar recent s-au calificat la concursul mondial din Croația, în liga A. Acum o lună, la World of Dance în Cluj-Napoca, dansatoarele din Sfântu Gheorghe au obținut 77 de puncte, și au fost la numai trei puncte de calificare în Los Angeles, iar această reușită le-a adus o mare satisfacție, mai spune Vass-Vitus Kinga.

„Acum când mergem pe stradă toți ne felicită și ne spun că a fost foarte buni”

Dacă profesoarele de dans aveau încredere că ucenicele lor vor câștiga, dansatoarele ne-au spus că victoria le-a luat prin surprindere. Ele s-au antrenat aproape zilnic timp de două săptămâni pentru Saint George's got Talent și au preluat și câteva părți din coregrafia de la alte concursuri la care au obținut rezultate pe măsură.

„Când eram mică am participat la multe concursuri, dar la „Z Dance” dansez de cinci ani. Publicul a fost foarte frumos și călduros. Au aplaudat când am dansat, a fost o experiență foarte frumoasă. Nu am știut că o să câștigăm, chiar ne-a luat prin surprindere. Ne-am antrenat două săptămâni pentru acest concurs. Acum când mergem pe stradă toți ne felicită și ne spun că am fost foarte buni și doamna profesoară ne felicită și ne spune că am evoluat mult. Părinții sunt mândri și ei de noi”, ne-a împărtășit Brandabura Ingrid, dansatoarea de 14 ani din trupă.

O paletă mai largă de talente la a șaptea ediție Saint George's got Talent

Deși s-au înscris mai puțini concurenți în acest an decât de obicei, organizatorii spun că diversitatea talentelor a încântat și juriul și publicul la ediția cu numărul șapte. În jur de 1.000 de oameni au venit duminică să-i susțină pe concurenții care au intrat în finală.

„A fost foarte multă lume pe tot parcursul Saint George's got Talent. Scopul concursului este să vadă toată lumea ce talente avem în oraș și să le oferim șansa să se prezinte pe o scenă în fața unui public mare. În afară de asta, scopul este să îi susținem pentru că după concurs ținem legătura cu ei. De exemplu, într-un an am avut o trupă care a câștigat și de atunci în fiecare an îi chemăm să vină pe scenă și să concerteze. Și pentru public experiența este de neuitat. Au fost în jur de 1.000 de oameni să vadă finala. Anul acesta au fost mai puțini concurenți, dar am avut o paletă mai largă de talente. De obicei avem concurenți care cântă, dar anul acesta a fost și beatbox, dans, orgă, vioară, chitară, de toate”, ne-a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Alice Colț.

Astfel, Curtea Tinerilor nu reprezintă doar o școală a conviețuirii româno-maghiare în care tinerii de ambele etnii se împrietenesc și se distrează împreună, ci demonstrează an de an că aceștia sunt foarte talentați, iar abilitățile lor merită să fie observate, apreciate și ajutate să „crească”. În același timp, ascensiunea tinerilor dansatori din Sfântu Gheorghe este încă o dovadă a faptului că indiferent de vârstă, un lucru făcut cu dăruire și pasiune, combinat cu multă muncă, îți poate aduce cele mai frumoase rezultate și reușite la care poate, altădată, nici n-ai fi îndrăznit să vizezi.

 (Surse foto: Ifjúsági Udvar/Curtea Tinerilor, Facebook/Kinga Vitus)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.