ACTUALITATE 13 mai 2009

Cursuri pentru purtătorii de cuvânt

de Covasna Media | 666 vizualizări
Consiliul Judeţean Covasna, Centrul de Studii Europene de la Arcuş şi Asociaţia Pentru Comunitate organizează un curs la care vor participa purtătorii de cuvânt ai instituţiilor publice din judeţ

Purtătorii de cuvânt din instituţiile publice din judeţ au ocazia să-şi îmbunătăţească relaţia cu presa, sau în cazul unora să facă chiar cunoştinţă cu ziariştii, cu ajutorul unui curs pe tema „Comunicare strategică pentru purtătorii de cuvânt din instituţiile publice locale”. Cursul este organizat între 29 şi 31 mai de Consiliul Judeţean Covasna, Centrul de Studii Europene de la Arcuş şi Asociaţia Pentru Comunitate, în ideea de a ameliora relaţiile dintre

Consiliul Judeţean Covasna, Centrul de Studii Europene de la Arcuş şi Asociaţia Pentru Comunitate organizează un curs la care vor participa purtătorii de cuvânt ai instituţiilor publice din judeţ

Purtătorii de cuvânt din instituţiile publice din judeţ au ocazia să-şi îmbunătăţească relaţia cu presa, sau în cazul unora să facă chiar cunoştinţă cu ziariştii, cu ajutorul unui curs pe tema „Comunicare strategică pentru purtătorii de cuvânt din instituţiile publice locale”.

Cursul este organizat între 29 şi 31 mai de Consiliul Judeţean Covasna, Centrul de Studii Europene de la Arcuş şi Asociaţia Pentru Comunitate, în ideea de a ameliora relaţiile dintre purtătorii de cuvânt ai instituţiilor şi jurnalişti, de a eficientiza comunicarea organizaţională şi de a promova transparenţa instituţională. Totodată, în colaborare cu presa, în ultima zi a cursului va avea loc şi o dezbatere privind un cod de bune practici în relaţia purtător de cuvânt – jurnalist.

„În judeţul Covasna, spre deosebire de altele, comunicarea instituţiilor publice cu mass media este încă greoaie. Mulţi lucrători, funcţionari publici nu înţeleg că au obligaţia de a oferi informaţii mass-mediei, iar pentru că majoritatea purtătorilor de cuvânt nu au studii de specialitate încercăm să venim în întâmpinarea unei post-şcolarizări care să le deschidă un pic ochii pentru a constata că relaţia cu mass media poate fi una benefică chiar şi pentru instituţii”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Pentru Comunitate, Dan Manolăchescu.

Potrivit organizatorilor, cursul va pune accent şi pe partea practică şi pe cum trebuie să gestioneze purtătorii de cuvânt relaţiile cu presa, cum „să păcălească“ presa şi să gestioneze profesionist imaginea instituţiei.

Strategii de relaţii publice

Directorul Centrului de Studii Europene din Arcuş, Leonid Moscviciov, a subliniat că fiecare instituţie ar trebui să aibă o strategie de relaţii publice, lucru care presupune însă o serie de cunoştinţe teoretice din partea celor desemnaţi pentru această sarcină. Acestea vor putea fi dobândite în cadrul cursurilor despre Crearea şi gestionarea imaginii publice, Comunicarea externă a organizaţiei, Interviul de presă şi altele.

Preşedintele Asociaţiei pentru Comunitate a precizat că mai mulţi şefi de instituţii publice locale au răspuns pozitiv la această iniţiativă şi unii intenţionează să participe chiar personal la atelier.

Conferinţele si aplicaţiile practice vor fi susţinute de conf. univ. dr. Dumitru Borţun, de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, preşedintele Juriului de Onoare al Asociaţiei Române de Relaţii Publice (ARRP) şi autorul a peste 90 de studii, articole, eseuri, participant la dezbateri publicate în presa centrală şi locală, în reviste de specialitate şi reviste de cultură. Cursanţii trebuie să achite o anumită taxă pentru a participa, care urmează a fi stabilită, iar la final vor primi un certificat. Înscrierea are loc prin intermediul site-ului www.asociatiapentrucomunitate.blogspot.com.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.