ACTUALITATE
10 august 2015
Curs valutar. Francul, cel mai scăzut nivel din ultimele 7 luni
de Covasna Media |
565 vizualizări
Leul recuperează teren în faţa francului şi atinge cel mai bun nivel din ultimele şapte luni.
Banca Naţională a cotat moneda elveţiană la 4 lei şi 9 bani. Francul nu a mai fost la un nivel atât de mic de la jumătatea lunii ianuarie, înainte ca Banca Centrală a Elveţiei să elimine pragul de 1,2 franci pentru un euro, decizie care s-a văzut în creşterea spectaculoasă a monedei elveţiene.
Leul creşte, de altfel, pe toată linia în faţa principalelor valute. Sunt cursuri bune şi când ne uităm la euro sau dolar. Moneda europeană este cotată la 4,4114 lei, în timp ce dolarul a ajuns la 4,0314 lei.