Cupa Prevenirii Criminalității 2019
În perioada 21 - 25 octombrie 2019, zilnic între orele 15:00 – 18:00, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna și Asociația Județeană de Fotbal Covasna organizează un campionat de fotbal adresat liceelor din mun. Sfântu Gheorghe, competiție intitulată „Cupa Prevenirii Criminalității”, ediția a XI – a. Competiția se va derula la sala de sport a Liceului Tehnologic „Berde Aron” din mun. Sfântu Gheorghe.
Derularea competiției este sprijinită și de către instituțiile membre ale Comisiei de Monitorizare a Activităților Preventive din jud. Covasna, comisie constituită în baza O.M.A.I. nr. 119/2017 (Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Covasna și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Serviciul Teritorial Brașov), precum și de către Asociația „Salvatore”.
Această competiție de tradiție, ajunsă la cea de-a 11-a ediție, se bucură de interes din partea participanților și reprezintă o modalitate de promovare a alternativelor de petrecere a timpului liber de către elevi. De asemenea, sunt promovate valorile sportivității și spiritul „fair-play”.
Echipele ocupante ale podiumului vor primi, din partea organizatorilor și instituțiilor partenere, premii constând în medalii și obiecte. Totodată vor fi premiați golgheterul competiției și cel mai bun portar.
Compartimentul Relații Publice IPJ Covasna