Cum va fi reabilitat lacul de la Gară
Costurile estimative ale investiției se ridică la peste 17 milioane de lei
Consiliul Local și Primăria Sfântu Gheorghe fac noi demersuri pentru reabilitatea lacului de la Gară și a terenului din jurul acestuia. Astfel, joi, 28 martie, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a votat un proiect de hotărâre prin care a aprobat studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiții și anume „Reconversia și refuncționalizarea terenului în jurul lacului din cartierul Gării”.
Lacul care în ultimii ani a fost secat și nefuncțional, se pare că va prinde viață cu ajutorul fondurilor europene. Proiectul prevede găsirea unei soluții în vederea compensării pierderilor de apă din lac, respectiv îmbrăcarea fundului lacului cu o geomembrană specială. Pentru alimentarea lacului se propune montarea unui grup de pompare, amplasat într-o cuvă cu pereții din beton armat.
Printre obiectivele principale ale investiției se găsește amenajarea terenului cu spații verzi, locuri de discuții, alei carosabile și pietonale, pistă de alergat, dar și zone de plimbat cu barca.
Proiectul prevede și spații de parcare pentru accesul pe amplasament în partea de est, iar în partea de nord se va regăsi un spațiu de recepție pentru accesul în parc și grupuri sanitare.
Iluminatul parcului se va realiza cu stâlpi cu becuri LED și panouri fotovoltaice, iar pentru internet se va folosi router wireless. De asemenea, se va asigura supraveghere video. Sprijinirile de maluri se vor realiza cu ziduri de sprijin din beton armat.
Autoritățile își doresc ca aceste servicii să contribuie atât la schimbarea imaginii zonei, cât și la crearea de noi locuri de relaxare și interacțiune.
Investiția va fi realizată în nouă luni, iar valoarea acesteia este de 17.662.308 lei cu TVA.
„Investiția este foarte importantă pentru populația municipiului Sfântu Gheorghe, acest loc reprezentând un punct de interes atât pentru cei aproximativ 56.000 de locuitori ai municipiului, cât și pentru turiști”, se specifică în proiectul de hotărâre, votat joi, 28 martie, de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.
Acest obiectiv este în concordanță cu obiectivul specific al Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile și face parte din Cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
În scopul găsirii celor mai bune idei referitoare la amenajarea lacului din zona Gării, Primăria Sfântu Gheorghe a lansat în primăvara anului trecut un concurs. Acesta a constat în prezentarea unor idei din partea locuitorilor cu privire la valorificarea lacului. Un număr de 13 idei au fost analizate, iar câștigătorii au fost doi arhitecți, Bokor Milán și Bölöni Botond. Ei au obținut un premiu de 3.500 de lei, iar propunerea acestora avea la bază ideea combinării elementelor sportive cu cele culturale.
(Sursă foto – anexă proiect hotărâre)