Culturi, grupuri etnice, tineri
În a doua săptămână a lunii septembrie, fosta clădire a tipografiei Charta va găzdui, timp de trei zile, o serie de evenimente organizate sub titlul „Cultura peste etnii”. În cadrul acestora, va avea loc joi, 11 septembrie, începând cu ora 16, deschiderea expoziţiei de fotografie „Cultura peste etnii”, semnată de Henning János. Vineri, 12 septembrie, începând cu ora 17.30, studenţii Universităţii de Artă din Târgu Mureş vor prezenta spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, cu scene shakespeariene, în regia lui Nagy Botond. După spectacol urmează kub_beat, respectiv Kónya Ütő Bence, apoi divertismentul şi muzica vor fi asigurate de Mighty Boogie. Sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 14, tinerii artişti Horaţiu Fâra, Lovas Fekete Zsolt şi Horváth Hunor vor discuta despre convieţuirea celor trei naţionalităţi. În aceeaşi zi, începând cu ora 19, tinerii artişti ai Universităţii de Arte din Berna vor prezenta spectacolul „Keep calm and wait for Godot”, o adaptare după Samuel Beckett, realizată de Mia Wyss, sosită din China. Seria de evenimente se va încheia cu un concert sZempöl. Seria de evenimente intitulată „Cultura peste etnii” este organizată de către Casa de Cultură „Kónya Ádám”, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) al Guvernului României.