Cu inima la cald: calendarul care poate schimba viețile cățeilor din adăpostul din Câmpul Frumos
Este al patrulea an în care voluntarii de la Adăpostul de câini din Câmpul Frumos organizează o campanie prin care își propun să strângă fonduri pentru a le oferi patrupezilor condiții de trai mai bune în timpul iernii. Cei care vor să ajute pot cumpăra unul sau mai multe calendare care conțin fotografii ale cățeilor din adăpost. Din banii strânși, „casele” lor vor fi pregătite pentru vremea rece.
O parte dintre cuștile în care își duc veacul câinii de la adăpost nu sunt potrivite pentru perioada rece a anului, iar pentru a le prelungi viața, acestea trebuie reparate. Așa s-a născut ideea ca oamenii care vor să ajute, să primească și ceva în schimb.
„Cuștile de la adăpost sunt în stare foarte proastă. Unele nici măcar nu au acoperiș sau le lipsesc laturi, deci nu sunt potrivite pentru iarnă. Noi organizăm campania aceasta de patru ani. În primii ani s-au construit mai multe cuști pentru că materia primă era mai ieftină. Anul trecut am reușit să construim doar șapte, în timp ce în anii anteriori s-au construit zece-doisprezece cuști. Totuși, anul trecut am reușit să vindem cele mai multe calendare. Sperăm să facem opt-zece cuști și anul acesta. Cumpărăm doar materialul, deoarece specialistul este membru al familiei și ne ajută gratuit”, ne-a spus voluntara Tulit Andrea.
Cei care vor ca această iarnă să fie mai călduroasă pentru câinii care au nevoie de un adăpost și un cămin iubitor, pot contribui financiar la acest proiect. Calendarele care conțin fotografiile câinilor din adăpost sunt disponibile în format A4, la preț de 45 de lei. Calendarele de birou sunt la preț de 35 de lei, iar cele în format A3 pot fi făcute pe comandă și costă 70 de lei.
Comenzile pot fi plasate până pe 20 decembrie pe pagina de Facebook „Sepsiszentgyörgyi Kóborkutya Menhely”, sub postarea dedicată sau prin intermediul mesajelor private.
Adăpostul din Câmpul Frumos are în prezent în grijă peste 160 de câini și își deschide porțile pentru vizitatori în fiecare zi a săptămânii. Programul este următorul: luni - vineri: 10:00 - 18:00, sâmbătă - duminică: 10:00 - 14:00. Cei care doresc să afle informații suplimentare în legătură cu vizitele, pot suna la numărul de telefon 0769 065 095.
Sursă foto: Sepsiszentgyörgyi Kóborkutya Menhely/Facebook