„Crucea Roşie” Covasna a distribuit peste 350 de pachete copiilor nevoiaşi
Filiala judeţeană Covasna a organizaţiei umanitare „Crucea Roşie” a distribuit în această lună circa 350 de pachete cu jucării, dulciuri şi fructe copiilor nevoiaşi din judeţ. În Sfântu Gheorghe au fost distribuite 200 de pachete, la nivelul zonei Buzaielor – 100 de pachete și 50 de pachete au ajuns la copiii din orașul Covasna.
„Organizația a lucrat împreună cu voluntarii săi pe toată durata activităţii de colectare de jucării pentru copiii dezavantajați social. Aceştia au selectat, au curățat și împachetat jucăriile strânse în cadrul campaniei”, a declarat Opra Zsófia-Szende, coordonatorul voluntarilor „Crucea Roşie” din judeţul Covasna.
Mai mult, „cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, voluntarii organizației din Sfântu Gheorghe au făcut la finalul campaniei o mică surpriză copiilor nevoiaşi, cântând 17 colinde în trei limbi”, a adăugat Opra Zsófia-Szende.
Ediţia a II-a pentru Întorsura Buzăului
„Suntem la a II-a participare în cadrul campaniei „Donează, ajută copiii dezavantajați!”, propusă la nivel județean și organizată local pentru copiii comunităților din zona Buzaielor. Și de această dată voluntarii au arătat compasiune, grijă nemăsurată, răbdare şi dragoste adevărată pentru copiii dezavantajați”, a spus Georgeta Coman, preşedintele „Crucea Roşie” din Întorsura Buzăului.
„Copiii au fost foarte entuziasmaţi când au aflat cine suntem, chiar dacă prima dată au crezut că le vom face injecţii. După ce le-am explicat că suntem trimişii lui Moş Crăciun, ne-au întrebat de ce nu a venit personal Moş Crăciun. Le-am spus că Moşul a avut o problemă şi am venit noi în locul lui. Până la urmă s-au relaxat şi am început să povestim cu ei şi să ne împrietenim. A fost o experienţă de viaţă unică”, a spus, printre zâmbete, Andreea Boricean, voluntar al „Crucii Roşii” din Întorsura Buzăului.
„Am trăit şi noi ce au trăit copiii. La un moment dat am avut lacrimi în ochi. Era ceva minunat când îi vedeam aşa de bucuroşi”, a completat şi Elena Mitrofan, voluntar în echipa „Crucea Roşie” întorsureană.
„Sunt impresionată cum voluntarii, acești tineri minunați, au ales să-și petreacă timpul liber în mod frumos, plăcut și constructiv, învățând să fie utili semenilor, învățând să practice generozitatea, altruismul, solidaritatea și caritatea, încercând să construiască amintiri și să rămână în amintirile celorlalți”, a mai adăugat Georgeta Coman.
Pachetele care au ajuns la copiii din zona Buzaielor au fost realizate şi cu sprijinul sponsorilor: Otilia Vlad, Ioana Manu Obreja, Otilia Gödri şi Ionuţ Joos. Şi Primăria Întorsura Buzăului fost alături de voluntari prin oferirea unui mijloc de transport în vederea distribuirii pachetelor.
(Iulia Drăghici)