ACTUALITATE 9 septembrie 2009

Criza loveşte şi pompierii

de Covasna Media | 383 vizualizări
Criza economică şi financiară a afectat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, bugetul acestuia scăzând în 2009 cu 70% faţă de 2008.

[singlepic=288,400,200,,left]Şeful ISU Covasna, Gyorgy Alfons, a declarat că, deşi salariile şi sporurile pompierilor nu au scăzut încă, situaţia este destul de delicată în ceea ce priveşte cheltuielile legate de activităţile zilnice. „Diminuarea bugetului nu se răsfrânge asupra activităţilor de intervenţie în sine, ci asupra întreţinerii accesoriilor de pe autospeciale şi asupra consumabilelor de birotică, necesare

Criza economică şi financiară a afectat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, bugetul acestuia scăzând în 2009 cu 70% faţă de 2008.

Şeful ISU Covasna, Gyorgy Alfons, a declarat că, deşi salariile şi sporurile pompierilor nu au scăzut încă, situaţia este destul de delicată în ceea ce priveşte cheltuielile legate de activităţile zilnice.

„Diminuarea bugetului nu se răsfrânge asupra activităţilor de intervenţie în sine, ci asupra întreţinerii accesoriilor de pe autospeciale şi asupra consumabilelor de birotică, necesare zilnic” a explicat Gyorgy Alfons, arătând că, în prezent, fiecare compartiment din cadrul ISU îşi achiziţionează consumabilele din buzunarele proprii.

În condiţiile impunerii concediului fără plată la bugetari, Gyorgy Alfons a arătat că nici nu se pune problema efectuării de noi angajări la ISU Covasna, chiar dacă ar mai exista anumite poziţii libere şi chiar dacă, după eliminarea stagiului militar obligatoriu a devenit clar că pompierii angajaţi ridică gradul de competenţă al ISU.

Probleme cu hidranţii

Unul dintre cele mai importante aspecte ce trebuie rezolvate la nivelul judeţului Covasna este cel al hidranţilor.

Potrivit lui Gyorgy Alfons, 70% din municipiul Sfântu Gheorghe este acoperit cu hidranţi, însă doar un procent de 50% este de fapt disponibil şi poate fi folosit în siguranţă la intervenţii. Astfel, există în Sfântu Gheorghe zone în care nici măcar nu există un hidrant, cum ar fi noul cartier rezidenţial Kolcza, însă pompierii spun că pot interveni în situaţii de urgenţă, dacă au o sursă de apă la o depărtare de 3- 400 de metri. În ceea ce priveşte mediul rural, ISU recomandă ca acolo unde nu există hidranţi, primăriile să asigure o sursă de alimentare cu apă la apele curgătoare, cu condiţia ca apa să nu fie noroioasă, pentru a nu pune în pericol pompele autospecialelor.

În primele opt luni ale anului 2009, ISU Covasna s-a implicat în 235 de evenimente ce au intrat în competenţa sa. Printre acestea s-au numărat stingeri de incendii, acţiuni de protecţie civilă, arderi necontrolate şi alte situaţii de urgenţe. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul evenimentelor care au avut loc în zona de competenţă a ISU a crescut nesemnificativ, respectiv de la 232 în 2008, la 235 anul acesta.

13 septembrie, Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor (13 septembrie) este sărbătorită anual în amintirea pompierilor militari care în 1848 au apărat România împo triva intervenţiei străine. În acest context, pompierii covăsneni vor lua parte joi la o slujbă ce va avea loc în memoria Eroului Pompier, iar vineri va avea loc o masă festivă şi o ceremonie militară, în cadrul căreia vor avea loc anumite avansări în grad. Ziua de sâmbătă este rezervată defilării pompierilor - atât a celor din Sfântu Gheorghe, cât şi a celor din subunităţile din judeţ - între orele 10-12, iar duminică toţi cei dornici sunt aşteptaţi să viziteze unitatea ISU Covasna, în cadrul Zilei Porţilor Deschise.

Monica Rizea

Foto: ISU Covasna

Teme articol: pompieri ISU criza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.