CovasnaMedia.ro, lider de necontestat și în ianuarie
Prima lună din an a adus un număr record de vizitatori unici - peste 117.000
Site-ul CovasnaMedia.ro, varianta online a cotidianului Observatorul de Covasna, a fost și în ianuarie cea mai importantă sursă de știri locale în limba română din județ. Articolele noastre au fost citite în prima lună din 2020 de peste 117.000 de vizitatori unici. Numărul a doborât recordul absolut de audiență al site-ului, înregistrat în decembrie 2019.
Creșterea din ianuarie se ridică la peste 20%. Noile cifre poziționează din nou CovasnaMedia.ro în fruntea site-urilor de știri în limba română din Covasna cu date publice. Cele mai urmărite sunt articolele despre evenimentele rutiere petrecute în județ, dar și cele din domeniul social au adus o mulțime de cititori pe CovasnaMedia.ro.
„E o perioadă interesantă pentru noi, întrucât Observatorul de Covasna a rămas singurul cotidian de limba română din județ care apare și în print, ceea ce generează niște inerții bune și o creștere cumva naturală a vânzărilor și a impactului, odată cu reașezarea pieței, dar totodată creștem foarte mult și pe online, acolo unde viteza de reacție, dar și obiectivitatea, seriozitatea și promptitudinea colegilor au devenit un reper. Ceea ce mă bucură cel mai mult este că obținem aceste rezultate fără compromisuri profesionale. Nu folosim clickbait, nu publicăm nimic în grabă fără să verificăm informația, respectăm reguli deontologice și profesionale și totuși rezultatele sunt tot mai bune. Asta spune ceva și despre publicul cititor pe care îl avem, care are și calitate, nu doar cantitate. Felicitări colegilor din redacție și mulțumiri tuturor celor ce au încredere în conținutul nostru editorial”, declară patronul publicației, Daniel Santa.
Anul 2019 a fost cel mai prolific din istoria presei online covăsnene pentru portalul de știri www.covasnamedia.ro de până acum, cu peste 629.000 de persoane care au vizitat site-ul și peste 1,6 milioane de vizite.
Și luna decembrie a fost una a recordurilor, cu peste 110.000 de vizitatori unici, adică o creștere de peste 25% față de media obișnuită de circa 75.000 de vizitatori unici lunar.
La nivel anual, cifrele sunt similare sau superioare și unora dintre cele mai importante portaluri locale de știri în limba maghiară.