Cota de vânătoare la mistreţi, suplimentată cu peste 900 de exemplare, în contextul pestei porcine
Cota de vânătoare la mistreţi a fost suplimentată în judeţ cu peste 900 de exemplare, măsura fiind luată în scopul prevenirii extinderii pestei porcine, a anunţat, joi, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Covasna.
„Menţionăm faptul că din efectivul estimat de mistreţi de 3.195 exemplare, conform cotei de vânătoare pentru sezonul 2018/2019, trebuiau extraşi 1.125 mistreţi. Ca urmare a apariţiei şi extinderii pestei porcine africane pe teritoriul României, în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, judeţul Covasna a primit o cotă suplimentară de 903 mistreţi, astfel numărul mistreţilor de împuşcat este în total de 2.028 capete. De la începutul anului şi până azi, au fost extraşi şi examinaţi în laborator un număr de 520 mistreţi“, a declarat directorul DSV Covasna, Siko Barabasi Sandor.
Acesta a menţionat că toţi gestionarii fondurilor de vânătoare au primit informaţii privind biosecuritatea partidelor de vânătoare, modalitatea de recoltare şi transport a probelor din mistreţii împuşcaţi, precum şi cu privire la condiţiile de păstrare şi manipulare a carcaselor de carne până la sosirea rezultatelor analizelor de laborator.
Siko a precizat că cele patru filtre rutiere instituite pe DN 11 la Breţcu, D2 la Ojdula, 13 E la Covasna şi DN 10 la Sita Buzăului vor fi în continuare menţinute, numărul acestora putând fi extins sau redus în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
Primele măsuri pentru prevenirea extinderii pestei porcine pe raza judeţului Covasna au fost luate la începutul lunii septembrie, imediat după semnalarea primelor două focare în judeţul limitrof Buzău.
Autorităţile covăsnene au făcut un apel către cetăţeni să nu cumpere porci şi carne de porc din locuri neautorizate şi să anunţe imediat medicul veterinar, primarul localităţii sau Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) dacă identifică animale bolnave sau descoperă cadavre de porci sau mistreţi.
„Având în vedere faptul că judeţul Covasna la această dată nu are focare confirmate de pestă porcină africană la efectivele de porcine domestice şi nici la porcii mistreţi, pentru prevenirea introducerii bolii se vor intensifica controalele privind mişcarea animalelor, a produselor alimentare şi a situaţiei sanitar-veterinare a efectivelor de vânat. (...) Recomandăm tuturor crescătorilor de porcine să amplaseze la intrarea în grajd a unei tăvi sau lighean cu material absorbant îmbibat cu o soluţie de dezinfectant, cum ar fi sodă caustică sau Virocid. (...) La intrarea în grajd să aibă o pereche de cizme pe care să le folosească numai în incintă (...), să nu viziteze ale gospodării cu porci şi să nu permită accesul în grajdul de porcine a persoanelor din afara propriei gospodării“, a mai spus Siko Barabasi Sandor.