Continuitate şi perseverenţă în derularea manifestării „Mihai Viteazul şi Visul Unirii” – a XXVI-a ediţie
Au trecut douăzeci şi şase de ani de la prima omagiere a patronului nostru spiritual, împlinirii a peste 400 de ani de la intrarea lui, la 1 noiembrie 1599, in cetatea Alba Iulia si ne-am bucurat de fiecare data sa aducem in fata societăţii noastre personalitatea sa puternica, apărător al creştinătăţii, Unificator de Neam si Tara.
Începem aceasta ediţie in comuna Breţcu cu depuneri de flori la bustul lui Mihai Viteazul, sâmbătă 31 octombrie 2015, ora 9,30. După rugăciunea si binecuvântarea data de preotul paroh Ioan Velimirovici urmează o evocare susţinută de prof. Vasile Stancu. Programul artistic adecvat momentului, cântece si poezii, va fi interpretat de micuţii şcolari din ciclul primar al Scolii Gimnaziale Comenius, coordonaţi de doamnele învăţătoare Maria Movileanu si Maria Moroianu. Apoi, membrii fundaţiei se vor deplasa la Poiana Sărată unde vor aduce un prinos de recunoştinţă eroilor romani căzuţi in primul război mondial, vor vizita muzeul etnografic al scolii din comuna si ne vom îndrepta spre biserica cu hramul Sfinţii Constantin si Elena, precum si la mănăstirea Codreanu. Transportul in aceasta deplasare a fost asigurat de firma Transbus – Codreanu. Multumim tuturor celor care s-au implicat in realizarea acestui eveniment, a unei lecţii de istorie ţinută in afara clasei.
Duminica 1 noiembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii ne vom deplasa de la Catedrala Ortodoxa spre Piaţa Mihai Viteazul pentru ca, împreună, la ora 11,45 „sa ne întâlnim” cu gloriosul nostru înaintaş. Sa fim cat mai multi, pentru a arata ca existam, ca ne preocupam de trecutul neamului romanesc pentru viitorul sau.
Preşedinte Fundaţia Mihai Viteazul
Prof. ing. Maria Peligrad