Continuă asfaltarea drumurilor judeţene
De câteva zile, şoferii pot circula fără probleme pe tronsonul de drum dintre Ozun şi Chilieni, 5,6 km de drum fiind proaspăt asfaltaţi, dar lucrările de reabilitare au început şi pe porţiunea de drum cuprinsă între Bicfalău – Dorbârlău – limita judeţului Braşov, pe o lungime de 7,8 km.
Administraţia judeţeană contribuie cu o sumă semnificativă din bugetul propriu la finanţarea investiţiei care vizează modernizarea a 15,4 km de drum şi care are o valoare totală de 17 milioane lei. În aceste zile a fost finalizată reabilitarea drumului judeţean 103B, pe o lungime de 5,6 km, care face legătura între localităţile Chilieni şi Ozun. Valoarea investiţiei este de 5 milioane lei. La marginea drumului care este prevăzut cu o fundaţie de jumătate de metru, două straturi de asfalt, marcaje rutiere şi podeţe, vor fi amenajate în curând şanţurile acoperite şi se vor instala indicatoarele rutiere.
„2015 este anul progresului pentru judeţul Covasna. În acest context, lucrăm pentru crearea unui mediu mai viabil în regiune, inclusiv pentru dezvoltarea rurală, susţinerea reţelei de protecţie socială, a economiei, educaţiei şi a culturii. Pe lângă acestea, principala sarcină a Consiliului Judeţean constă în îmbunătăţirea infrastructurii: construirea de drumuri şi poduri, punerea la punct a sistemului de sănătate. Priorităţile Consiliului Judeţean sunt identice cu aşteptările oamenilor” – a declarat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. Acesta a menţionat că administraţia judeţeană s-a angajat să asfalteze anul acesta 100 km de drum judeţean, ceea ce înseamnă că în unele locuri se va turna un nou strat de asfalt, iar în alte locuri se va executa un volum mult mai mare de lucrări. Peste 60 la sută dintre aceste lucrări au fost finalizate, valoarea acestora ridicându-se la peste 40 milioane de lei.
Consiliul Judeţean Covasna
Biroul de presă