Conducere fără permis, dar cu alcool „la bord”
La data de 29 august a.c., în jurul orei 15:30 polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bățani au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe DJ 122, în localitatea Bățanii Mari, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 71 ani, în timp ce circula cu un vehicul tip ATV, a intrat în coliziune cu un autoturism întrucât nu a păstrat distanța corespunzătoare față de acesta.
Întrucât conducătorul ATV-ului emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, conducătorul autoturismul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul de 71 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul nu este înmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
***
La data de 30 august a.c., în jurul orei 02.00 polițiștii rutieri, în timp ce efectuau un control în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe, au oprit un autoturism la intersecția străzilor Gabor Aron și Vasile Goldiș din municipiul Sfântu Gheorghe.
Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 53 de ani, emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna