Concursul OJPC Covasna pe tema drepturilor consumatorilor, câştigat de două eleve
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Covasna a organizat recent, cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorului, Ediţia a VII-a pe judeţ a concursului „Alege! Este dreptul tău”.
Tema acestei ediţii, organizată în colaborare cu Grupul Şcolar Economic Administrativ „Berde Aron“ din Sfântu-Gheorghe, a fost „Consumator românconsumator european”, scopul fiind acela de educare şi conştientizare a tinerilor asupra drepturilor şi intereselor lor, în calitate de consumatori.
La concurs au participat şase elevi, dintre care patru din cadrul şcolii co-organizatoare iar doi din cadrul Grupului Şcolar „Apor Peter“ din Târgu Secuiesc.
Prima fază a concursului a presupus o etapă scrisă, tip grilă, pe tema protecţiei consumatorului, în cea de-a doua fază concurenţii prezentând eseuri proprii pe această temă, eseuri de câte maxim zece pagini, ce au fost realizate având la bază versiunea actualizată a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Câştigătoarele concursului au fost Bencze Melinda, elevă în clasa a X-a la Grupul Şcolar Economic „Berde Aron”, şi Mădălina Socarici, elevă în clasa a XI-a la Grupul Şcolar „Apor Peter“ din Târgu Secuiesc.
Toţi concurenţii au primit diplome de participare, în vreme ce ocupanţii locurilor fruntaşe au primit şi premii simbolice. Cele două eleve câştigătoare vor participa în luna iunie a acestui an la etapa naţională a concursului „Alege! Este dreptul tău“.
Monica Rizea