ACTUALITATE 9 iunie 2014

Concursul județean interdisciplinar al elevilor de clasa a IV-a

de Covasna Media | 712 vizualizări

Sunt importante concursurile școlare? Viața de zi cu zi ne învață că toți suntem într-o competiție, indiferent de natura ei.

De când intră într-o colectivitate, copiii sunt în competiție cu colegii lor din diferite motive. Este de datoria noastră, ca părinți și dascăli, să-i conducem spre țeluri importante cu adevărat. Noi credem că este de preferat să îndrumăm copiii, încă din clasele primare, spre concursurile școlare, care promovează ideea de competiție și performanță în studierea disciplinelor prevăzute în curriculum școlar.

Pe lângă tradiționalele olimpiade școlare, în sfera învățământului au apărut și concursuri organizate de instituții private sau chiar concursuri locale organizate de către cadrele didactice. Succesele competiționale ale elevilor reflectă calitățile profesionale și pedagogice ale cadrelor didactice direct implicate în pregătirea la clasă a elevilor înscriși la astfel de concursuri.

concurs elevi iunie 2014 - 3

Concursurile școlare, indiferent de organismul care le patronează, au avantajul că prin noutatea lor și modul de organizare, trezesc interesul, în mai mare măsură, atât al elevilor, cât și al cadrelor didactice. În această ordine de idei, este important să-i îndrumăm pe copii, începând de la clasele primare, să participe la concursuri. Dar pentru a ajunge la aceste rezultate este necesar ca părinții și cadrele didactice să-și dea mâna și să meargă în aceeași direcție.

Tradiționalul concurs județean interdisciplinar al echipajelor claselor a IV-a, ediția 2014, secția română, inițiat și coordonat de către prof. Mihai Sebastian Banciu – inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Covasna – a fost găzduit în acest an școlar de Liceul ,,Kőrösi Csoma Sándor” din oraşul Covasna, cu sprijinul cadrelor didactice de la ciclul primar, secția română. Concursul s-a desfăşurat vineri, 6 iunie, unde participanţii s-au bucurat de o atmosferă destinsă, prietenească, urmărind ca cei mai buni elevi din clasele terminale ale ciclului primar din întregul judeţ să-și încerce puterile și să demonstreze că priceperile, cunoștințele, deprinderile și talentul artistic dobândit în cei patru ani de studiu oglindesc, pe bună dreptate, conceptul de transdisciplinaritate.

Au participat echipajele câştigătoare ale fazelor zonale din Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, Covasna, Târgu Secuiesc și Baraolt.

Cele cinci echipaje au trecut prin probe interesante care le-au antrenat capacităţile, cunoștințele, deprinderile, competenţele și au creat o atmosferă competitivă.

Minţile „dezgheţate” ale elevilor participanţi au dovedit inteligenţă, perspicacitate, abilităţi de muncă în echipă, de colaborare.

La sfârşitul competiţiei învingător a fost echipajul ,,Minunile lumii” de la Şcoala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” din Înt. Buzăului îndrumat de prof. Viorica Dragomir și prof. Simona Drecea.

concurs elevi iunie 2014 - 1

Locul secund a fost ocupat de echipajul „Cutezătorii” de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din oraşul Covasna îndrumat de prof. Daniela Munteanu.

Locul al III-lea a fost ocupat de echipajul „Delfinii” – îndrumător înv. Teacă Maria, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sf. Gheorghe .

Menţiunile au mers către echipajele „Cireşarii” de la Şcoala Gimnazială „Turoczi Mózes” din Tg. Secuiesc îndrumat de înv. Mihaela Raicea și echipajul „Cutezătorii veseli” de la Şcoala Primară din Belin Vale îndrumat de prof. Dorina Bădescu.

Se poate concluziona că toți concurenţii au dat dovadă de implicare activă, interes, străduinţă, reprezentând cu cinste şcoala covăsneană.

Felicităm toți participanţii și mulţumim tuturor celor implicaţi care au susţinut și au răsplătit isteţimea, efortul și talentul copiilor.

Bucuria din sufletele copiilor, prieteniile care s-au legat, angajarea entuziastă și spiritul de competiție au demonstrat fair-play şi au încântat inimile tuturor celor prezenţi.

Mulțumesc domnului inspector școlar pentru învățământ primar – linia română, prof. Mihai Sebastian Banciu, conducerii Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” director prof. Becsek Éva și tuturor colegilor implicați în buna desfășurare a acestui concurs! Felicitări tuturor elevilor participanți la eveniment și îndrumătorilor lor!

Vrem un învăţământ modern care să pregătească copiii pentru viitor? Atunci să acţionăm cu toţii în aceeași direcție!

Viitorul este competiţia!

Prof. înv. primar Veronica Condrea

Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.