Concursul județean al cântecului și dansului pentru copii – Ediţia 2024
Într‐o vreme în care toate se desfăşoară vijelios, când oamenii preferă evenimentele zgomotoase, tumultoase, noi am ales să facem un lucru normal: SĂ CELEBRĂM COPILĂRIA!
Acest concurs a fost organizat de Atelierele metodice 1 și 2 din învățământul preșcolar- Zona Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Asociației Pedagogilor Români, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna, coordonat de doamna Nica Florica - inspector pentru educație timpurie și alternative educaționale și Bulat Daniela - profesor învățământ preșcolar la G.P.P. ,,Csipike” – Sfântu Gheorghe, având ca partener Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe.
Scopul acestui concurs este de a promova ARTA DANSULUI ca mijloc de educație estetică a copiilor, de a favoriza exprimarea creativă și interpretativă a tinerilor dansatori, dar și descoperirea și recunoașterea talentelor micilor dansatori, constituind de asemenea și un prilej de a sărbători unicitatea și inocența copiilor. Pe parcursul câtorva ore, problemele de zi cu zi au fost lăsate în urmă, cu toții am zâmbit curat şi am simțit că ludicul înfloreşte în inimile noastre.
Dansul este într-adevăr... o artă, dansul înseamnă emoție, cucerirea spațiului, curajul de a ne depăși limitele, armonie în întreg limbajul gesturilor.
Frumusețea dansului este efemeră ca și multe alte ramuri ale artei, dar reușește să lase oamenilor trăirile pe care nu numai că le-au simțit, ci știu că nimic altceva nu le poate înlocui sau exprima. Dansul oferă satisfacții și o bucurie imensă celor care se lasă cuprinși de magia și ritmul lui.
A fost un spectacol dedicat copiilor, dar și adulților în egală măsură, întrucât în sufletul fiecăruia dintre noi sălășluiește un copil exuberant, sincer, iubitor de bine și de frumos.
În această zi minunată, copiii ne-au ajutat să ne regăsim inocența, această lume permanentă, durabilă, de neclintit. Noi, cei mari, uităm adesea că am fost copii. Şi lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales când ne găsim în faţa celor mici. Au fost momente încântătoare, pline de bucurie și optimism, în care fiecare adult a avut ocazia de a redescoperi vocația, de a surprinde copilul interior, de a asculta acel glas și de a DANSA între trecut și prezent.
Cei 107 preșcolari ne-au oferit numeroase momente speciale și atent pregătite, unice, care ne-au transpus în lumea magică a dansului, au reușit să împartă zâmbete, bucurii, fiind recompensați cu aplauze furtunoase.
Toată munca și strădania micilor dansatori a fost răsplătită de către cei din juriu, care au apreciat originalitatea momentelor de dans, execuția mișcărilor, prezența scenică și expresivitatea, spectaculozitatea momentelor, sincronizarea, dar și costumația!
Cu siguranță talente avem din belşug, trebuie doar îndrumate şi stimulate. Concursul a oferit ocazia tinerelor speranţe de a ieşi ,,în lume” şi de a-şi dovedi spiritul de competiţie. Cine știe... poate mâine... dansatorii de azi vor sclipi în emisiuni de genul ,,Românii au talent”!
Când copiii dansează, au un singur sentiment și acela este bucuria! Copiii sunt extrem de fericiți când dansează, pentru că pot exprima prin mișcare tot ceea ce nu pot prin cuvinte. Emoțiile dansului sunt categoric… emoțiile sufletului și cred cu tărie, că bucuria aduce la rândul ei, bucurie.
Așadar, dansul de orice fel ar trebui invitat în viețile noastre, îmbrățișat cu zâmbet și bucurie, pentru că el ne ajută să comunicăm mai mult cu sufletul nostru.
Marele câștig al concursului a fost fericirea de a împărtăși cu cei prezenți în sală momente deosebite, deoarece fericirea nu se atinge cu vârful degetelor, ci cu vîrful inimii și… în acest caz… în pași de dans!