ACTUALITATE 6 aprilie 2012

Comunicat privind impozitarea veniturilor din arendă

de Covasna Media | 269 vizualizări

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Covasna menţionează că în conformitate cu legislaţia în vigoare, sunt reglementate separat veniturile din arendă şi veniturile din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe terenurile agricole şi silvice, proprietate privată sau luate în arendă.

Prin urmare, avem două reglementări distincte. Nu se confundă prevederile legale prezentate la art.62  cu cele de la art.42 lit.k) din Codul fiscal.

Astfel, potrivit art.62 alin.2^4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net. Impozitul astfel calculat şi reţinut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

În situaţia în care contribuabilii care obţin venituri din arendă optează pentru determinarea venitului net în sistem real, sunt obligaţi să menţioneze în scris în contractul încheiat. Acest contract trebuie înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la încheiere.

Veniturile din arendă realizate în anul 2011 se declară în formularul 200 cu termen de depunere 25 mai 2012, plata impozitului efectuându-se pe baza deciziei de impunere anuală.

Vă atenţionăm că la art.42 lit.k) din Codul fiscal sunt reglementate veniturile neimpozabile provenite din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe terenurile agricole şi silvice.

Ca urmare, este vorba de două tipuri de impozit diferite, respectiv impozitarea veniturilor din arendă şi regimul de neimpozitare a veniturilor din valorificarea în stare naturală a produselor agricole şi silvice.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la Compartimentul de Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul DGFP Covasna, str. Bem Jozef nr.9, tel. 0267-317158, e-mail: asistenta.cv@mfinante.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.