ACTUALITATE 8 iunie 2017

Colegiul Farmaciștilor Covasna, precizări despre lipsa de medicamente

de Covasna Media | 1539 vizualizări

Datorită faptului, că în anul 2017 ne confruntăm cu o criză a medicamentelor, cu probleme grave în aprovizionarea farmaciilor cu medicamente (din cauza reducerilor masive de prețuri și a exportului paralel), Guvernul – Ministerul Sănătății a emis un Ordin de Ministru – Ordin M.S. nr. 269/2017, care încearcă să limiteze problema lipsei de medicamente.

În vederea prevenirii unor neînțelegeri în privința acestui Ordin al M.S., Colegiul Farmaciștilor Covasna aduce la cunoștința bolnavilor și aparținătorilor următoarele precizări:

- în cazul medicamentelor considerate ca fiind medicamente lipsă, farmacia are obligația de a trimite o comandă justificată, fermă, scrisă (e-mail sau fax), pe baza prescripției medicale emisă de medic (rețetă) și prezentată de pacient în farmacie, către distribuitorii de medicamente, cu care este în relație contractuală;

- distribuitorul de medicamente, dacă are în stoc produsul respectiv, are obligația de a onora comanda în  24/48 de ore către farmacia solicitantă;

- în cazul în care medicamentul respectiv nu există în stocul distribuitorului, aceasta are obligația de a anunța farmacia solicitantă;

- dacă farmacia respectivă nu găsește la nici un distribuitor, cu care este în relație contractuală, medicamentul respectiv, are obligația de a anunța Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), atât neonorarea comenzii, cât și a lipsei medicamentului respectiv.

Prin urmare, potrivit Ordinului de Ministru, nu farmacia are obligația de a procura medicamentul lipsă în termenul de 24/48 ore.

Cu toate acestea, îi asigurăm pe pacienți, că farmaciștii, farmaciile fac tot posibilul, pentru a asigura necesarul de medicamente.

Totodată, cu această ocazie apelăm la înțelegerea și răbdarea pacienților.

Colegiul Farmaciștilor Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 9 iunie 2017
"Scăderea cu 35 la sută a preţului medicamentelor înseamnă 35 la sută sub minimul european. Nu cred că vreo companie este dispusă să îşi scadă media europeană de preţ ca să ajute citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.