ACTUALITATE 24 noiembrie 2015

COD GALBEN de ninsori în mai multe judeţe din ţară

de Covasna Media | 600 vizualizări

cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare COD GALBEN de ninsori, valabilă începând de astăzi, ora 16.00, până miercuri, la ora 14.00, în mai multe judeţe din ţară.

Potrivit avertizării, în intervalul menţionat, temporar va ninge în zona de munte, iar în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Treptat, vor predomina ninsorile şi în estul şi sudul Transilvaniei, precum şi în Subcarpaţii Moldovei.

Trecător şi izolat, precipitaţii mixte vor fi şi în zonele deluroase din restul teritoriului.

Strat de zăpadă de 25 de centimetri pe Vârful Omu

Cel mai mare strat de zăpadă - de 25 de centimetri - este pe Vârful Omu din Munţii Bucegi, iar marţi dimineaţă ninge în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste o mie de metri, precum şi în judeţele Braşov, Covasna, în zona montană din Sibiu şi în Harghita.

„În zona Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste o mie de metri, avem numai ninsori. Avem ninsori şi în zona depresionară din estul Transilvaniei şi lapoviţe în sudul Transilvaniei. Cel mai mare strat de zăpadă la ora 8.00 era de 25 de centimetri, la Vârful Omu”, a declarat meteorologul Alina Şerban de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.