ACTUALITATE 20 noiembrie 2008

CJ suspendă amplasarea panoului de la Chichiş

de Covasna Media | 578 vizualizări
Cauza este identificarea greşită a parcelelor

Consiliul Judeţean Covasna (CJ) a introdus pe ordinea de zi a şedinţei sale ordinare suspendarea hotărârii adoptată luna trecută, privind aprobarea amplasării şi a indicatorilor tehnicoeconomici a unui panou cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc“, pe marginea DN11 la Chichiş, din cauza unor greşeli de natură tehnică ce au fost identificate în documentaţie. În acest caz, vicepreşedintele CJ Covasna, Demeter János, a declarat că la momentul în care au preluat terenul de la o persoană fizică era emisă foaia de proprietate, iar ei au trecut acele date. În urma unor controale, s-a descoperit însă că parcelele în cauză nu erau corect identificate. Decizia de retragere a aprobării amplasamentului, până la clarificarea exactităţii datelor de idntificare a terenului, vine şi după ce Prefectura Covasna a sesizat Consiliul Judeţean cu privire la faptul că parcelele nu corespundeau şi s-a solicitat revocarea hotărârii. Panoul cu ...

Cauza este identificarea greşită a parcelelor

Consiliul Judeţean Covasna (CJ) a introdus pe ordinea de zi a şedinţei sale ordinare suspendarea hotărârii adoptată luna trecută, privind aprobarea amplasării şi a indicatorilor tehnicoeconomici a unui panou cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc“, pe marginea DN11 la Chichiş, din cauza unor greşeli de natură tehnică ce au fost identificate în documentaţie. În acest caz, vicepreşedintele CJ Covasna, Demeter János, a declarat că la momentul în care au preluat terenul de la o persoană fizică era emisă foaia de proprietate, iar ei au trecut acele date. În urma unor controale, s-a descoperit însă că parcelele în cauză nu erau corect identificate. Decizia de retragere a aprobării amplasamentului, până la clarificarea exactităţii datelor de idntificare a terenului, vine şi după ce Prefectura Covasna a sesizat Consiliul Judeţean cu privire la faptul că parcelele nu corespundeau şi s-a solicitat revocarea hotărârii. Panoul cu mesajul „Ţinutul Secuiesc“ în limbile engleză, română şi maghiară va avea o grafică puţin diferită, dar temele principale se păstrează, potrivit ultimelor date conducerea judeţului având intenţia de a amplasa în total şapte panouri de acest gen, la graniţele judeţului.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.