ACTUALITATE 8 ianuarie 2023

(Update) Circulație oprită în apropierea localității Dobolii de Jos

de Diana Pantelimon | 9338 vizualizări

Update: Victimele accidentului de duminică, de pe DJ112, au între 3 și 54 de ani. Din cele șase persoane rănite, trei sunt minore. Mai multe informații AICI. 

Update (ora 16:48) Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, o persoană a fost transportată cu elicopterul SMURD la Brașov.

 „Accident rutier produs pe DJ112, în jurul orei 14:00 în apropierea localității Dobolii de Jos cu trei autoturisme implicate. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe cu două autospeciale pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și o ambulanță a SAJ. În accidentul rutier au fost implicate 7 persoane, dintre care 3 au fost încarcerate. A fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Brașov, acesta a ajuns imediat, înainte ca cea de a treia victimă încarcerată să fie extrasă. În cadrul intervenției au participat 11 subofiteri, 2 ofițeri și un voluntar. În urma evenimentului, 5 persoane au fost transportate la UPU Sfântu Gheorghe, una a fost transportată de elicoperul SMURD la Brașov și una a refuzat transportul”, au transmis reprezentanții ISU Covasna.

Update (ora 16:45) Traficul s-a reluat, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Covasna, Radu Stroe.

Știrea inițială: (Ora 15:50) Circulația pe DJ 112, în apropiere de Dobolii de Jos, este oprită din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate trei autovehicule. S-a întâmplat în jurul orei 14.30, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna.

Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital.

„La data de 8.01.2023, în jurul orei 14.30 polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe DJ 112 în apropiere de localitatea Dobolii de Jos s-a produs un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au stabilit că în accident au fost implicate 3 autovehicule. În urma evenimentului rutier 5 persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

Circulația pe DJ 112 este oprită până la finalizarea cercetărilor, mai transmit polițiștii. 

 

 

Sursa foto: IPJ Covasna, ISU Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.