Cinema Arta by Cityplex: inaugurare, program și bilete
Inaugurarea cinematografului Arta by Cityplex din Sfântu Gheorghe va avea loc vineri seară, de la ora 19:30, a anunțat primarul municipiului, Antal Árpád, în cadrul unei conferințe de presă.
De-a lungul serii, concomitent, vor avea loc două proiecții de filme. Astfel, în sala Chaplin va fi proiectat filmul Tiszta szívvel [Cu inima curată] regizat de Till Attila, iar în sala Fellini, spectatorii vor putea urmări filmul lui Adrian Sitaru, intitulat Fixeur. La cea din urmă proiecție va fi prezent și Adrian Sitaru, regizorul filmului.
Conform primarului Antal Árpád, deschiderea cinematografului a fost precedată de o muncă îndelungată. „Îi invit pe locuitorii din Sfântu Gheorghe să viziteze cinematograful și să privească clădirea ca pe un imobil pe care am reușit să îl redobândim pentru oraș și să îl folosim în scopul lui original” – a relatat edilul.
La conferința de presă a fost prezentă și Adriana Papp, directorul general al lanțului de cinematografe Cityplex, care a explicat că în întocmirea programului au acordat atenție sporită faptului ca la Sfântu Gheorghe să ajungă atât cele mai noi producții cât și filme distinse în cadrul festivalurilor de profil. De asemenea, publicul se poate aștepta și la festivaluri de film, dar și la filme educaționale, adresate în primul rând elevilor. În plus, pe lângă acestea, în viitor, în afară de filmele pentru copii, și alte filme vor fi disponibile în limba maghiară. Firma Cityplex SRL a încheiat un contract de consultanță pe o perioadă de 18 luni cu Casa de Cultură Kónya Ádám, operatorul cinematografului, iar lanțul de cinematografe este cel care se ocupă și de bufetul cinematografului.
Orar și program
În prima fază, cinematograful va fi deschis în fiecare zi, de luni până vineri între orele 16 și 22, iar sâmbătă și duminică între orele 11–23. Vor fi disponibile atât filme 2D cât și 3D, respectiv vor fi proiectate și filme distribuite în România în sistem de premieră și avanpremieră. Programul din prima săptămână (27 ianuarie – 2 februarie) incluzând și orele de început este atașat la prezenta.
Peliculele Dog’s Purpose și Ozzy se adresează familiilor, acestea putând fi vizionate și de copii. Filmul Ozzy va fi proiectat și în versiune dublată în limba maghiară, restul filmelor fiind disponibile cu subtitrare în limba română. Producțiile Resident Evil, Assassin’s Creed, Passengers și Cu inima curată se adresează amatorilor filmelor de acțiune. Peliculele Fixeur și Split se încadrează în categoria thriller, fiind adresate mai ales persoanelor care preferă filmele de dramă, în timp ce filmul La La Land, distins și cu premiul Globul de Aur este un musical hollywoodian.
Prețurile biletelor
În cursul săptămânii, între luni și joi prețul unui bilet întreg va costa 15 lei, și 18 lei în weekend, adică între vineri și duminică. Pentru proiecțiile în 3D, prețul întreg va costa 18 lei în cursul săptămânii și 22 lei în weekend. Copiii, elevii și pensionarii vor beneficia de reducere, astfel că prețul unui bilet va costa 10 lei și 13 lei (pentru proiecțiile în 3D) în cursul săptămânii, respectiv 12 lei și 15 lei (pentru proiecțiile în 3D) în weekend.
În cazul proiecțiilor în avanpremieră modificarea este în felul următor: pentru orice categorie de bilet, prețul este de 18 lei, respectiv de 22 lei pentru filme în 3D. Grupurile de cel puțin 14 persoane beneficiază de reducere, astfel că prețul unui bilet pentru un film în 2D costă 10 lei/persoană, respectiv 13 lei/persoană în cazul filmelor în 3D. În weekend, prețul este de 12 lei/persoană, respectiv 15 lei/persoană. Există și posibilitatea cumpărării unui bilet de familie. Prețul unui astfel de bilet costă 40 lei în cursul săptămânii și 45 lei în weekend (vineri-duminică). Un bilet de familie este valabil pentru doi adulți și cel mult trei copii sub 15 ani.
Va exista și posibilitatea închirierii sălilor de cinema și a întregului cinematograf, existând și posibilitatea de a proiecta reclame contra cost.