În aceste peşteri se pot întâlni 17 din cele peste 30 de specii de lilieci identificate în România

Rezervaţia naturală Cheile Vârghişului, situată la graniţa dintre judeţele Covasna şi Harghita, este una dintre cele mai sălbatice, spectaculoase şi pitoreşti zone din Transilvania – cu stânci calcaroase de înălţimea unor zgârie-nori, printre care şerpuiesc pâraie repezi de munte.

În Cheile Vârghişului sunt peste 120 de peşteri mai mari sau mai mici, iar aici trăieşte una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Carpaţii Orientali, motiv pentru care zona reprezintă nu doar o atracţie turistică, ci şi un loc de documentare pentru cei interesaţi de aceste vietăţi ciudate.

În aceste peşteri se pot întâlni 17 din cele peste 30 de specii de lilieci identificate în România. Atârnaţi cu picioarele de tavan şi înveliţi în propriile aripi, liliecii au stârnit şi continuă să stârnească imaginaţia oamenilor care îi asociază cu spiritele malefice şi nu de puţine ori au căzut victime superstiţiilor.

Nu toată lumea e de părere că liliecii sunt urâţi, înfricoşători ori respingători. Membrii Asociaţiei de Protecţie a Liliecilor din România, spre exemplu, spun că aceste vietăţi sunt interesante şi „frumuşele”, ba chiar ajungi să le îndrăgeşti dacă ai curiozitatea de a le cunoaşte mai bine.

Liliecii sunt, în general, insectivori şi devorează cantităţi impresionate de ţânţari. Deşi văd, liliecii se ghidează cu ajutorul ecolocaţiei, adică detectează hrana sau obstacolele cu ajutorul ultrasunetelor şi pot identifica obstacole mai subţiri decât firele de păr. Liliecii sunt protejaţi de lege, dar cu toate acestea numărul acestor mamifere zburătoare este în scădere în toată Europa.

O poiană a narciselor prea puţin cunoscută

În Cheile Vârghişului merită vizitate Peştera mare de la Mereşti, Peştera Calului şi Peştera Tătarilor, în care se spune că se adăposteau localnicii împotriva năvălirilor tătare. În această rezervaţie naturală se află şi un parc dendrologic, dar şi o poiană a narciselor despre care prea puţină lume a auzit. La Vârghiş pot fi văzute şi alte specii de flori ocrotite de lege, cum ar fi bujorii galbeni.

O altă peşteră cu totul deosebită se află în parte de N-E a judeţului Covasna, în apropierea staţiunii Balvanyos. Este vorba despre peştera Puciosul sau „Grota puturoasă”, care emană o cantitate impresionantă de bioxid de carbon, între 2.000 şi 4.000 mc pe zi, fiind, după cum se spune, mai puternică decât celebra Peşteră a Câinelui din Napoli.

Gazele de bioxid de carbon, rezultat al emanaţiilor post-vulcanice, sunt letale pentru animalele mici sau păsările care pătrund aici, dar pentru oameni s-au dovedit a fi un leac miraculos în tratarea afecţiunilor cardiovasculare. Aceste băi uscate cu gaz, denumite şi mofete, au un puternic efect vasodilatator şi sunt recomandate de medicii balneologi nu doar pentru tratarea bolilor de inimă, ci şi a afecţiunilor locomotorii.

Curele trebuie să fie de scurtă durată, nu mai mult de 20 de minute, supravegheate, iar pacientul nu trebuie să coboare capul sub un anumit nivel indicat, unde gazele sunt puternice şi pot deveni periculoase.

Urme ale activităţii vulcanice pot fi întâlnite în foarte multe locuri din judeţul Covasna şi în judeţele învecinate Braşov şi Harghita.

Spre exemplu, la doar câţiva kilometri de Balvanyos, la graniţa cu judeţul Harghita, se află Lacul Sfânta Ana, unic în Europa, care s-a format în craterul unui vulcan stins în urmă cu zeci de mii de ani.

În centrul staţiunii Covasna se află un mic vulcan care încă bolboroseşte. E inofensiv, dar ultima dată a erupt în anul 1984, când a stropit cu nămol localnicii care treceau prin parc. E poreclit „Balta dracului” şi este acoperit cu o colivie mare de metal care ţine oamenii şi alte vietăţi la distanţă.

Coloane de bazalt înalte de peste 10 metri

Vulcanii care au erupt pe teritoriul ţării noastre au lăsat în urma lor peisaje mirifice. Unul dintre acestea poate fi întâlnit în defileul Oltului, la Racoş, unde în urma răcirii rapide a lavei s-au format coloane de bazalt înalte de peste 10 metri. Zona este de o frumuseţe aparte, exact pe gustul turiştilor care preferă locurile mai puţin bătătorite de alţii.

O altă ciudăţenie a naturii apare în localitatea Valea Zălanului, de lângă Malnaş. Atunci când plouă, aici bălţile bolborosesc pentru că din măruntaiele pământului răzbat emanaţii de bioxid de carbon rezultate în urma acţiunilor postvulcanice. Cineva, nu se mai ştie nici cine şi nici când, a înfipt în pământ un băţ ca un fluier, iar acesta a început să cânte. Obiceiul a rămas peste ani, iar copiii din zonă caută şi astăzi băltoacele pe unde „răsuflă” pământul, le acoperă cu noroi, iar în vârf aşază fluiere făcute din paie sau din crengi de salcie. Concertul este interesant, pentru că sunetele scoase de „fluierele de pământ”, cum le denumesc oamenii locului, sunt foarte variate, tonurile diferind în funcţie de presiunea bioxidului de carbon.

În rezervaţiile naturale din judeţul Covasna pot fi întâlnite şi specii rare de plante, cum ar fi cele carnivore. De regulă, acestea trăiesc în soluri sărace în substanţe nutritive, iar ca să supravieţuiască sunt nevoite să vâneze diverse vietăţi. În lume sunt peste 450 de specii de plante carnivore, care, în ciuda imaginaţiei unora, se hrănesc de fapt doar cu insectele mici care le pică în capcană. Unele specii au frunze lipicioase, altele au săculeţi adânci, sunt ţepoase, au culori vii ori emit mirosuri ce atrag victimele.

Una dintre puţinele plante carnivore din România poate fi văzută în staţiunea Ozunca Băi din comuna Băţani şi în turbăriile din rezervaţia Tinovul Mohoş, la graniţa dintre Covasna şi Harghita.

Ştiinţific i se spune Drosera rotundifolia sau Roua cerului, în limbaj popular, şi este ocrotită de lege. Roua cerului îşi capturează prada cu ajutorul unor perişori lipicioşi şi otrăvitori şi o digeră cu substanţele secretate la nivelul frunzelor. Specialiştii spun că este o „mare mâncăcioasă”, devorează aproape 50 de insecte pe an.

Roua cerului este folosită în domeniul farmaceutic pentru obţinerea infuziilor şi tincturilor recomandate persoanelor suferinde de bronşită, tuse şi astm. Trăieşte foarte bine şi în ghiveci, deci poate fi ţinută şi în casă cu condiţia să fie... hrănită.

O altă rezervaţie naturală din judeţul Covasna este Mestecănişul de la Reci, nu departe de Sfântu Gheorghe, unde pot fi admirate şi fotografiate două specii rare de flori – dediţelul şi laleaua pestriţă. Denumită şi „floarea de şah” datorită pătrăţelelor violacee şi albe ordonate pe petale, laleaua pestriţă este de asemenea protejată de lege şi trăieşte doar în cinci locuri din ţară, printre care şi judeţul Covasna.

În iazurile de la Reci cresc nuferi albi, iar mlaştinile din rezervaţie reprezintă locul de întâlnire, dar şi ultimul popas al stolurilor de berze care pleacă în ţările calde. Tot aici vieţuieşte o specie rară – broasca albastră, iar pădurea nu este lipsită de păsări de pradă, cum ar fi şoimii sau ulii. Turiştii care vin aici se pot aştepta oricând să vadă pâlcuri de căprioare venite la adăpat.

Unicitatea rezervaţiei este dată de substratul geologic, compus din nisipuri aluvionare cu aspect de dune, dar şi de mestecenii albi care creează decoruri superbe pentru amatorii de fotografii. De altfel, în mestecănişul de la Reci, au fost filmate o parte din scenele celebrului film „Cold Mountain”, premiat cu Oscar în 2004, în care a jucat Nicole Kidman şi Jude Law.

Mulţi localnici cred în puterea tămăduitoare a copacilor. Oamenii spun că fiecare copac, în funcţie de specie, emană o anumită energie şi poate ameliora anumite boli. Despre mesteacăn se crede că are o energie pozitivă foarte mare, prin urmare creşte imunitatea organismului şi are un efect benefic asupra psihicului, de aceea e bine să ne plimbăm prin preajma lor şi chiar să îi îmbrăţişăm.