ACTUALITATE 8 octombrie 2015

CFR, în era high-tech: Bilete vândute în tren cu tableta şi imprimanta portabilă

de Covasna Media | 1917 vizualizări

CFR intră în era hi-tech. Cu o tabletă şi o imprimantă portabilă, conductorii şi şefii de tren vor putea de anul viitor să vândă bilete în vagoane. Investiţia va sări de două milioane de euro, dar îşi va merita toţi banii, spun şefii de la CFR Călători. Prin scoaterea la pensie a carnetului de hârtie şi a compostorului, va creşte controlul asupra personalului de tren şi, implicit, va scădea şi numărul celor care circulă cu naşul.

Conductorii şi şefii de tren vor renunţa la carneţelele de hârtie pentru a emite bilete în tren. Vor avea două dispozitive. O tabletă şi o imprimantă care vor funcţiona cu user şi parolă. Astfel că şefii de la CFR vor şti câte bilete verifică şi vinde fiecare conductor.

„Avem peste 2000 de conductori şi şefi de tren, 100 de inspectori de bilete care sunt deasupra lor şi fac control şi încă 250 de conductori la vagoanele de dormit şi cuşete”, spune Iosif Szentes, director general CFR Călători.

Licitaţia pentru cumpărarea dispozitivelor va fi lansată până la finalul acestui an, iar investiţia nu se anunţă deloc una mică.

„Imprimanta poate să plece de la 160 până la 300 de euro pe bucată, iar telefoanele sau tabletele, pentru că trebuie să aibă şi funcţia de scaner, probabil că preţul lor se va apropia de 1.000 de euro de bucată”, a mai spus Iosif Szentes, director general CFR Călători.

Dispozitivele vor scoate la pensie şi celebrul compostor. Şefii de la CFR spun că va fi din ce în ce mai greu să circuli cu naşul în trenul de stat, mai ales că au fost instalate şi camere de supraveghere. În plus, vor şti exact câţi călători au în fiecare vagon în timp real.

Totuşi, dacă gara din care se urcă are casă de bilete, călătorii care nu cumpără biletele din gară, ci vor să îl plătească în tren vor plăti în plus.

„Va fi o penalizare, o taxă aş zice, va fi modică”, mai spune directorul general al CFR Călători.

În primele şase luni ale anului, CFR Călători a transportat peste 27 de milioane de pasageri. Potrivit CFR, sub 5% dintre călători se urcă acum în tren fără bilet.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.