Cererea pentru vacanțele de Paște, în ușoară scădere față de anul trecut – Balvanyos și Covasna, în topul preferințelor
Majoritatea unităților de cazare din județul Covasna sunt deja rezervate pentru perioada Paștelui, însă nivelul solicitărilor este puțin mai scăzut comparativ cu anul trecut, potrivit specialistului în turism, László Endre. Pentru cei care aleg să-și petreacă sărbătorile pascale în afara țării, Antalya rămâne în topul preferințelor, urmată de city break-uri și destinații exotice precum Maldive sau Dubai.
„Sunt rezervate majoritatea cazărilor din județ, dar nu suntem la nivelul de anul trecut. Suntem într-o ușoară scădere. Acest lucru se poate explica prin scăderea veniturilor. Bugetul familiilor e mai mic, sunt mai rezervați clienții, pun bani de o parte”, ne-a spus specialistul în turism László Endre.
Conform acestuia, dintre destinațiile din județ, Balvanyos se află pe primul loc în topul preferințelor turiștilor, iar pe locul doi se află stațiunea Covasna, renumită pentru serviciile balneare și aerul curat.
Pe lângă destinațiile locale, unii covăsneni aleg să petreacă Paștele în afara țării, în funcție de bugetul disponibil. Antalya este lider detașat în preferințele turiștilor, datorită pachetelor all inclusive și raportului calitate-preț avantajos.
„Și city break-urile sunt foarte populare. Și destinațiile exotice merg bine, dar pentru un număr mai restrâns de călători. O destinație în care se poate merge pe tot parcursul anului sunt insulele Maldive, Egipt, deși nu e așa de exotic, dar se duc foarte mulți, în Tunisia, Mauritius, mai puțin Sri Lanka pentru că se termină sezonul acum. E popular și Dubaiul, Oman”, a mai spus László Endre.
Conform acestuia, Spania continuă să atragă interes, însă biletele de avion sunt scumpe, iar zborurile charter către această destinație nu sunt disponibile încă pentru perioada Paștelui.
În 2025, Paștele Ortodox și cel Catolic se sărbătoresc în aceeași zi, pe data de 20 aprilie. Vinerea Mare, 18 aprilie, este zi nelucrătoare, urmată de weekend-ul pascal (19-20 aprilie) și de luni, 21 aprilie, a doua zi de Paște, care este de asemenea liberă.
După terminarea celui de-al patrulea modul de învățare din structura anului școlar în curs, elevii din România intră în vacanța de Paște. Aceasta începe de vineri, 18 aprilie și se încheie pe 27 aprilie.
Salariații din România vor mai avea parte de următoarele zile libere legale în acest an:
1 mai (joi) – Ziua Muncii
1 iunie (duminică) – Ziua Copilului
8 iunie (duminică) – Prima zi de Rusalii
9 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
15 august (vineri) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (duminică) – Sfântul Andrei
1 decembrie (luni) – Ziua Națională a României
25 decembrie (joi) – Prima zi de Crăciun
26 decembrie (vineri) – A doua zi de Crăciun.
Sursă foto: Booking.com