Ceremonia aprinderii primei lumânări de Advent, anulată din cauza pandemiei
Municipiul Sfântu Gheorghe va fi decorat şi în acest an cu două coroane uriaşe de brad în cinstea apropierii Crăciunului, însă tradiţionala ceremonie a aprinderii primei lumânări de Advent, la care participau în fiecare an câteva mii de oameni, nu va mai avea loc din cauza pandemiei.
„Municipiul Sfântu Gheorghe are deja o tradiţie de pregătire pentru Crăciun, care începe cu aprinderea primei lumânări a coroanei de Advent. Pentru a unsprezecea oară, în acest an va exista o coroană uriaşă de Advent în Piaţa Centrală a oraşului. Până acum, prima lumânare a fost mereu aprinsă ca parte a unui spectacol festiv, dar evenimentul va fi anulat anul acesta. (....) Având în vedere măsurile obligatorii impuse pentru a reduce răspândirea epidemiei de coronavirus, anul acesta nu va avea loc evenimentul public şi aprinderea primei lumânări de Advent în Sfântu Gheorghe. Cu toate acestea, două coroane uriaşe vor fi amplasate de municipalitate şi în acest an, cele patru lumânări fiind aprinse succesiv în cele patru duminici rămase până la Crăciun“, au precizat reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe, într-o postare pe site-ul instituţiei.
Potrivit acestora, autorităţile locale vor adresa un mesaj cetăţenilor municipiului pe data de 29 noiembrie, prin intermediul Facebook-ului.
„Primăria le va transmite locuitorilor gândurile de sărbătoare sub forma unui mesaj video pe pagina oficială de Facebook a instituţiei în prima duminică de Advent, pe 29 noiembrie. Pe lângă Piaţa Centrală, şi în sensul giratoriu din Cartierul Gării va fi amplasată o coroană uriaşă, tematica din ambele locaţii fiind construită în jurul oraşului alb, similară cu anul trecut. Coroanele de brad sunt realizate în fiecare an de angajaţii Grădinăriei oraşului, iar decoraţiunile sunt opera creatorilor locali. La fel ca în anii trecuţi, Primăria Sfântu Gheorghe pregăteşte surprize de sărbători în Piaţa Centrală şi Parcul Elisabeta“, mai menţionează reprezentanţii Primăriei.
Pentru catolici şi protestanţi, Advent-ul are aceeaşi semnificaţie cu Postul Crăciunului pentru creştinii ortodocşi.