Cercetaţi pentru contrabandă cu alcool
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au depistat trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu alcool.
În fapt, din cercetări a reieşit că în perioada martie – septembrie, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 36 şi 43 de ani, doi dintre aceştia cetăţeni moldoveni, au introdus pe teritoriul României şi comercializat ilegal băuturi alcoolice (alcool etilic).
În urma activităţilor desfăşurate au fost confiscaţi 392 de litri de alcool, un cap tractor, precum şi alte bunuri folosite la săvârşirea de infracţiuni. Valoarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptelor este de circa 145.000 de lei.
La data de 16 octombrie 2015, faţă de unul dintre bănuiţi a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.