Dacă până la 25 de ani ne permitem să experimentăm şi să fim relaxaţi, pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 30 de ani responsabilităţile se adună şi presiunea zilnică la care suntem supuşi ne face adesea să neglijăm relaţii importante şi oportunităţi care nu se mai întorc.

Utilizatorii platformei Quora au participat la o sesiune de discuţii pe tema greşelilor pe care le facem la 30 de ani, dar şi a lecţiilor pe care le avem de învăţat în urma alegerilor personale, cele mai interesante răspunsuri fiind editate de publicaţia Business Insider sub forma unui îndreptar.

Ne abandonăm aspiraţiile

La 20 de ani eşti grăbit să capeţi o slujbă, iar pe parcursul anilor devenim dependenţi de salariul pe care îl primim lunar. Pierdem din vedere că atunci când nu avem copii şi o relaţie stabilă este momentul să ne implicăm în proiecte care ne pasionează sau să punem bazele unei afaceri la care visăm. Realizăm însă prea târziu că alegem mult prea devreme un loc de muncă sigur, în loc să clădim cariera care ne va oferi satisfacţii mai târziu.

Punem cariera pe primul loc şi uităm de familie şi prieteni

Uităm că nu totul se reduce la muncă în viaţă. Pe măsură ce îmbătrânim ne va fi tot mai greu să punem bazele unor relaţii care să conteze cu adevărat. Aşa că este esen­ţial să îngrijim şi să cultivăm relaţiile pe care ni le facem în tinereţe. Amin­tirile care rămân şi care contează nu sunt cele pe care le avem de la locul de muncă.

Ajungem să neglijăm sănătatea

Goana după satisfacţiile profesionale ne secătuieşte energia înainte de vreme. Ar trebui să ne îngrijorăm dacă la 30 de ani ajungem să ne simţim mereu obosiţi şi să ne confruntăm cu proble­me de să­nătate. Poate că ni se pare imposibil, dar trebuie să încercăm să avem un stil de viaţă activ şi să ne bucurăm la cote maxime de energia de care suntem capabili la această vârstă.

Ratăm momentul cel mai potrivit să facem copii

Amânăm conceperea unui copil cu gândul că trebuie să avem, mai întâi de toate, o carieră solidă. Este o iluzie. Nu ne vom simţi niciodată pregătiţi să avem un copil. Important este să ştim că ne dorim cu adevărat să devenim părinţi şi să facem pasul până nu este prea târziu. Pe măsură ce ne apropiem de 40 de ani, nu mai avem ace­eaşi răbdare să creştem şi să educăm un copil.

Ne ignorăm părinţii

Între 30 şi 40 de ani ultimul lucru de care mai avem timp sunt părinţii. Iar atunci când, prin minu­ne, ne facem timp să-i vizităm ajungem să ne ciondănim din te miri ce. Blogger-ul şi omul de afa­ceri James Altucher, care are acum 46 de ani, a povestit cum, la 34 de ani, s-a certat atât de rău cu tatăl său la telefon încât nu şi-au mai vorbit luni de zile. „Şase luni mai târziu am aflat că tata a făcut un infarct şi a murit. Cu o săptămână înainte să moară îmi dăduse un e-mail de împăcare, dar am decis să nu-i răspund. Îmi pare rău, tată“, a împărtăşit Altucher lecţia dură pe care i-a dat-o viaţa. Părinţii nu sunt alături de noi o veşnicie.

Cheltuim fără să ne gândim la economii

Câţi tineri sunt atât de chibzuiţi încât să pună bani de-o parte pentru mai târziu? Tentaţia de a rispi banii pe orice este mare când nu avem grija zilei de mâine. Însă devine din ce în ce mai greu să facem economii pe măsură ce ne apropiem de 30 de ani şi obligaţiile se adună una peste alta.

Devenim mult prea serioşi

Distracţiile nu sunt rezervate numai celor de peste 20 de ani. Tineri suntem şi la 35 de ani, dar uităm să ne simţim bine atunci când prioritatea este să ne ţinem cu dinţii de locul de muncă şi banii devin raţiunea noastră de a fi. Poate că vom câştiga bani, dar preţul plătit va fi mult mai mare: cinismul cu care vom ajunge să privim viaţa, dublat de sentimentul de neîmplinire. Mergeţi la concerte împreună cu prietenii, petreceţi cât mai mult timp cu copiii în vacanţe. Nu pierdeţi din vedere că banii pe care îi câştigaţi sunt inutili dacă efortul depus ca să-i obţineţi vă face nefericiţi.