Cazurile de hepatită, direcţionate către Spitalul orăşenesc Baraolt
Bolnavii cu hepatită A, al căror număr a crescut în ultima perioadă în judeţul Covasna, vor fi trataţi la Spitalul orăşenesc din Baraolt, care a acceptat să preia aceste cazuri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.
„Mulţumesc conducerii Spitalului din Baraolt care ne-a acceptat cazurile de hepatită, care nu contenesc să vină. Pacienţii cu suspiciuni de hepatită virală acută îi redirecţionăm către Baraolt, acolo unde au o aripă a clădirii unde vor fi mai bine izolaţi decât la noi“, a declarat, miercuri, directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Roşu Matyas.
Acesta a semnalat luna trecută că numărul cazurilor de hepatită A a început să crească în judeţul Covasna, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, desemnat spital COVID, fiind internate în lunile iulie şi august peste 50 de persoane cu acest diagnostic, în special copii.
Potrivit managerului instituţiei, Andras Nagy Robert, creşterea numărului de cazuri de hepatită A, supranumită şi „boala mâinilor murdare“, este cu atât mai surprinzătoare în contextul epidemiologic actual, când pe toate canalele de comunicare se fac apeluri pentru respectarea regulilor de igienă.