Cătălin Vrabie – un pompier ultramaratonist !
Cătălin are 39 de ani și face parte din familia pompierilor covăsneni de mai bine de 15 ani, timp în care a gestionat în dispeceratul I.S.U. sute de apeluri venite prin sistemul 112, iar în ultimii ani a participat la zeci de intervenții în situații de urgență alături de colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe.
Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, plutonierul adjutant Vrabie Cătălin a început să alerge în urmă cu aproape 13 ani, când a hotărât șă își mențină un stil de viață sănătos și să fie pregătit fizic pentru ajutorarea semenilor.
Ulterior, el a început să participe la diferite concursuri locale și naționale, dar și la concursurile de atletism organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând cu succes Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna.
Ultimele concursuri de anduranță la care a participat Cătălin, ne-a demonstrat încă o dată faptul că ambiția și curajul unui pompier nu are limite.
La jumătatea lunii iunie a participat la Maratonul Virtual organizat de către IPA (International Police Asociation) Romania, unde a câștigat proba de Semimaraton - 21,1 km, iar câteva zile mai târziu a alergat pentru prima dată un ultramaraton de 160 de km la concursul organizat de Via Transilvanica Maraton.
Vrabie Cătălin s-a clasat în primii 5 după ce a alergat mai bine de 26 de ore pe un traseu ce s-a întins de la Putna la Tăsuleasa Social.
Îl felicităm pe colegul nostru pentru rezultatele obținute și îi urăm mult succes în competițiile viitoare!
(Sursa: Facebook /ISU Covasna)